Conversație vie paginile 62-73

03:44:20 - 04:21:43

T: Igor Mihailovici, aceste Cunoștințe, pe care le-ați relatat despre sistem, cunoștințele de la Observatorul din afara sistemului sunt foarte prețioase. Și în legătură cu aceasta, înțelegi cât de mult sistemul deviază atenția civilizației umane spre labirinturile sale, tot mai mult îndepărtează omenirea de la scopul primordial al existenței – de la dezvoltarea spirituală. Iată un exemplu simplu din primatologia menționată: când oamenii, considerând că cel mai valoros în ei este rațiunea, intelectul, fără a examina natura provenienței propriilor gânduri, încercau să învețe maimuța a gândi. Însă mai departe de natura primatului, adică de intelectul primitiv, procesul a stagnat. Iar acum se fac tentative de a învăța mașina să gândească, adică să fie creată o astfel de inteligență artificială autodidactă, așa o rațiune care ar imita procesele psihice ale omului și ar simula comportamentul intelectual, am putea spune, chiar ar depăși omul.

Unii savanți manifestă speranțe mari pentru acele timpuri când acesta va fi creat. E bine sau nu – totul, desigur, depinde de ceea ce va domina în societate: componenta spirituală a oamenilor sau, cum este în prezent, algoritmele sistemului rațiunii Animalice în mințile oamenilor.

IM: Dacă dorești să afli despre ce gândește sistemul, fii atent la ceea ce gândești tu. Totul e simplu.

J: Pur și simplu să fii sincer cu tine însuți.

IM: Corect. Iată, se spune:„Inteligența artificială, inteligența artificială…”Dar ce este conștientul nostru? Conștientul nostru anume că și este acea inteligență artificială. Ceea spre ce aspiră savanții noștri, deja este creat cu mult timp în urmă. De ce intelectul nostru este artificial? Deoarece lumea s-a format nu chiar așa cum ne relatează, spre exemplu, astrofizica modernă: că  s-a format dintr-un punct, s-a produs Marea explozie, s-a format materia etc. De fapt, totul este mult mai simplu și mai complicat. E mai complicat pentru înțelegerea științei contemporane. Însă e mai simplu, fiindcă, în realitate, totul este mai simplu.

T: Da, astrofizica modernă, la fel, de facto, ca și fizica se află, cum se spune în popor, într-un mare impas, eu am în vedere, mai mult la etapa întrebărilor decât a răspunsurilor. Și aici sunt foarte multe așa - numite „probleme majore” nesoluționate: începând cu problemele cosmologiei Universului timpuriu, a extinderii Universului, aceleași probleme ale creșterii entropiei, ireversibilității și „săgeții timpului” și terminând cu cele de  interpretare diferită și de neînțelegere a multor procese ale mecanicii cuantice. Spre exemplu, până acum nu există un răspuns la remarcabila întrebare: „Unde va ateriza electronul”?

Păi și, desigur, în lista „problemelor majore” ale fizicii se include și subiectul despre legătura fizicii și biologiei, așa-numita problemă a  reducționismului, adică reducerea legilor biologiei la totalitatea legilor fizicii. În general, în conștientul uman este dorința de a explica viața și nașterea acesteia în baza unor formule fizice precise. Și iată aici este interesant anume ce probleme fundamentale se conturează – acestea sunt problemele privind originea vieții și apariția conștientului. Și toate acestea aduc la ideea creării „intelectului artificial” și creării „vieții in vitro”.

Așadar întrebări, atât în fizică, cât și în astrofizică sunt suficiente. Însă, la etapa actuală de dezvoltare a științei, răspunsurile la aceste întrebări sunt foarte vagi.

IM: Într-adevăr, așa este. Dacă am abordat problema astrofizicii, atunci eu cred că e imposibil să nu menționăm despre faptul că savanții, studiind fondul microundelor (care, după presupunerea lor, a apărut după Marea explozie), deja constată și înaintează ipoteze despre faptul că Universul nostru este holografic, că această lume poate fi o mare hologramă; și vederea noastră tridimensională, pe care oamenii numesc „realitate”, de fapt, este doar o iluzie. De ce? Pentru că toate gândurile, informația, acele imagini pe care le percepe, cum consideră unii, creierul corpului nostru… deși, ca atare, cum deja am mai spus, nu creierul, ci conștientul, el percepe toate aceste gânduri în bidimensionalitate. Cu alte cuvinte, toate imaginile din capul nostru sunt bidimensionale. Și doar atunci când Personalitatea le acordă atenție sau le înzestrează cu puterea atenției sale (sau cum ziceau pe timpuri – se concentrează pe ceva), iată atunci ele sunt percepute de către conștient drept tridimensionale.

   

Adică, dacă orice om va urmări cum îi vin gândurile, iată, realmente, de pe poziția Conștientului primar, atunci el va vedea că  nu sunt gânduri ca atare în cuvinte sau în orice altceva. Aceasta se întâmplă doar în procesul dialogării, atunci când, după cum am mai spus, artiștii se învârt în cap, atunci se perindează și cuvintele și disputele în capul nostru. Însă, în general, nouă ne vin imagini:  o imagine o schimbă pe alta, sau  ca pe ecranul calculatorului, pot fi și o mulțime, una o întrerupe pe alta. Însă ele sunt bidimensionale. E suficient de atras atenție, de manifestat puterea atenției personale – e ca și cum am pune cursorul, să zicem, și am imprima, adică noi am activat o anumită imagine și ea imediat capătă tridimensionalitate în capul nostru.

T: În toate acestea se ascunde răspunsul principal la întrebările acelorași neurobiologi și matematicieni, și fizicieni, de fapt, a tuturor celor care studiază anume aceste probleme: „Cum ia naștere și funcționează gândul? De ce pentru creier nu există diferență între realitate și fantezie? De ce noi trăim ca într-o simulare de calculator și anume într-o astfel de percepție a timpului și a spațiului?”  Iată întrebările despre bidimensionalitate,  tridimensionalitate...

J: ...Și de ce în percepția noastră tridimensională obișnuită apare anume așa o „orbire față de schimbările globale” pe care le realizează sistemul în om. Căci sistemul, în fond, minte omul și îi redirecționează  forțele vitale ale acestuia pentru alimentarea sa...

T: Adică în toate acestea, la fel, sunt temeiuri pentru înțelegerea faptului de ce gândul este material.

IM: Întrebarea rezidă în altceva. Toată această lume este iluzorie, într-adevăr  iluzorie. Atunci când noi percepem cu conștientul propriu, ceea ce vedem ca solid, în realitate (noi nu o singură dată am discutat despre aceasta), aprofundându-ne, noi vedem o distanță enormă între atomi, iar atomii, la fel, sunt constituiți din particule și mai mici. Și totul nu este chiar atât de solid. Însă când noi pipăim aceasta, spre exemplu, aceeași piatră sau chiar masa, pentru noi ea e solidă. Conștientul nostru o percepe ca obiect solid, dens. El e solid, însă în tridimensionalitate. Dacă e să-l analizăm de pe o poziție superioară, din dimensiunea a șaptea (însă aceasta o poate face doar Personalitatea, conștientul nu mai poate realiza acest lucru, însă despre aceasta tot vom discuta puțin), atunci rezultă că masa, în genere, nu există. De ce? Pentru că Personalitatea este Duh, ea nu este corp. Iar conștientul este o parte legată de corpul material și acesta poate  percepe materia doar ca materie. Pentru conștient, chiar ideea referitoare la ce este „Personalitatea”, „Personalitatea ca Duh” sau „Omul, de fapt, este Duh”, nu este percepută de conștient. Conștientul nu poate explica logic acest fapt. El poate compara: iată, cana ce stă pe masă, și masa – este obiect solid, aceasta e ceramică, acesta e lemn, aici pentru conștient există o comparație. Însă el nu poate să compare ceea ce el nu cunoaște.  

Din acest considerent și apăreau la oameni multe neclarități referitoare la ce este Lumea Spirituală, de aici și rezultă o multitudine de interpretări diferite și foarte multe denaturări în această privință. Spre exemplu, despre crearea aceluiași om. Dacă vom lua Biblia, ca exemplu... Biblia până în prezent este  tălmăcită diferit. Astfel, rezultă, conform canoanelor Bibliei, că Dumnezeu a creat omul de două ori. Și iată unde se creează confuzie, despre aceasta noi, la fel, vom discuta.

T: Da, primul capitol al cărții Genezei oferă surprize...

J: Mda, și încă ce mai surprize...

T: Igor Mihailovici, dar de ce sistemul, actualmente, începe treptat să dezvăluie unele pagini secrete cu informații despre microlumea sa în această tridimensionalitate a sa? Și de ce oamenii se confruntă cu fenomen bidimensional, tridimensional, și altele de genul?

IM: În realitate, sistemul nimic nu dezvăluie. Acest lucru întotdeauna a fost cunoscut. Dacă privim cu atenție la religiile antice, noi astăzi ne-am reamintit de zoroastrism - chiar și aici ies la iveală aceste percepții despre natura aceluiași gând, despre programele tipice ale sistemului, despre natura adevărată a omului. Noi deja am discutat la tema dată.

T: Da, într-adevăr, în textele zoroastrismului sunt foarte multe momente interesante, despre care Dvs. ne-ați povestit anterior. De exemplu, acolo este indicat concret că Ahriman (altfel spus Satan în creștinism) – este „concentrarea asupra gândului rău, pronunțarea cuvintelor rele, comiterea unor fapte rele, religia vrăjitoriei, ocuparea cu erezia, calea amăgirii”...

J: ... Iar gândurile rele sunt numite „duhuri rele”, iată anume ajutorii lui Ahriman, adică  „devașii”.

IM: Da, și momentul – cheie aici anume că  este concentrarea atenției omului la gândul rău, adică alimentarea sistemului, alegerea conștientă de către om în direcția începutului Animalic.

T: Iată, mai sunt încă mențiuni precum că Ahriman atacă creaturile lui Dumnezeu asemenea unei muște obraznice. De fapt, gândurile, care roiesc în mintea omului pe tot parcursul zilei, ele chiar sunt aidoma unui roi de muște iată când tu nu dorești să le asculți, iar ele bâzâie sâcâitor.

IM: Păi, desigur, fiindcă aceasta este o programă precum este aceeași publicitate în Internet. Dar, în principiu, însăși publicitatea de unde a fost copiată? Din tiparele conștientului. Totul este fractal...

T: ...Este interesant faptul că în zoroastrism sunt descrise și  particularitățile sistemului, acel dușman omenesc care este camuflat drept conștient... Ahriman nu dorește ca oamenii să-l recunoască, în caz contrar, pur și simplu, nu îl vor urma. Și iată el se străduiește în fel și chip să-și ascundă de ei intențiile adevărate, se alimentează cu irascibilitatea omenească, comunică cu oamenii răutăcioși și răzbunători. Și, de cele  mai dese ori, îi păcălește pe oameni anume cu îndoiala și lăcomia. Trimite peste ei orbire, surzenie, dușmănie.

IM: Da, orbirea și surzenia spirituală este ceea ce noi observăm pretutindeni în civilizația contemporană.

T: Iată, scopul lui este indicat clar: că  Ahriman are ca obiectiv să cauzeze ceartă între oameni și Ormazd (adică Dumnezeul Binelui în zoroastrism) și să-i facă prietenii lui. În general, sunt enumerate intrigile sistemului rațiunii Animalice.

J: ...Acolo sunt unele momente interesante care sugerează faptul că cândva această următoare religie s-a format din rămășițele învățăturii despre lumea Spirituală.

T: Foarte corect. Și acolo sunt ecouri despre astfel de cunoștințe precum: timpul infinit care a existat de la început (numit „zurvan” în zoroastrism); cunoștințele despre existența lumii Spirituale numită „menok” ceea ce în traducere înseamnă „invizibil”, literalmente „spiritual”; cunoștințele despre aceea că Dumnezeu sălășluiește pe tărâmul „luminii infinite”, că El este Atotvăzător, că El e Atotștiutor. Totodată, despre faptul că Dumnezeu l-a creat pe om de două ori, despre căutările spirituale, despre soarta de după moarte, despre Judecata pe podul Cinvat și foarte multe alte informații. Amintim, Zoroastrismul reprezintă primul mileniu  înaintea erei noastre. Și aceasta deja este o hârtie de calc actualizată în baza învățăturilor antice, fiindcă această religie a fost formată din învățături și religii ale indo-iranienilor și ale arienilor.

J: Totul există, doar că sunt pierdute cheile înțelegerii spirituale. Conștientul le-a șters oamenilor cel mai principal lucru: cu timpul, cu traducerile și, de asemenea, cu interpretările parvenite de la minte.

T: Adică toate aceste cunoștințe au existat din  cele mai vechi timpuri. Cine caută, întotdeauna găsește.

IM: Întocmai. Există realitatea care se află în afara limitelor materiei, și este lumea vremelnică, plină de iluzii. Însă, aici din nou apare perceperea de la conștient, când oamenii percep această lume cu ajutorul conștientului li se creează așa o disonanță,  o nepricepere, o neînțelegere a faptului că, spre exemplu,  conștientul, poate fi muritor, iar omul este nemuritor, se are în vedere ca Personalitate. „Păi, cum asta, dacă eu sunt conștient”, dacă omul se asociază pe sine cu conștientul, atunci „conștientul trebuie să fie nemuritor”. Și de aici rezultă multe interpretări de acest fel.

Și acest paradox, desigur, pe mulți îi induce într-un impas religios când oamenii nu-și pot explica lor înșiși cu ajutorul propriului conștient. Însă aceasta îi incită la diferite căutări de căi spre Lumea Spirituală. Ei simt lăuntric această necesitate, însă se sprijină pe o cârja ruptă, pe conștient. Adună diverse instrumente din diferite religii, din diferite secte, felurite interpretări, însă, rezultă că stau și așteaptă, ca un Așteptător.

De știut ei știu, lăuntric râvnesc spre Dumnezeu, însă conștientul îi ține pe loc. Și le povestește: „Tu deja le știi pe toate, încotro, omule, să te mai duci? Doar tu deja le știi pe toate: tu deja ai asimilat și Biblia, și Coranul, și multe altele, și budismul, și Vedele, totul ai învățat, chiar Cabala o știi pe de rost. Păi, tu deja ești om iluminat, spiritualizat, poți disputa cu orice imam și-i poți demonstra dreptatea ta, unde corect trebuie să fie pusă virgula.” Iată în aceasta și constă tot trucul.

Tu știi unde ea trebuie să stea, comunici cu tine însuți, discuți la tema dată și cu alții, însă de Dumnezeu nu te-ai apropiat nici cu un milimetru. De ce? Pentru că e doar pălăvrăgeală.

T: Da, se dovedește că sistemul naște doar teoreticieni ai cunoașterii, însă nu practicieni.

IM: De ce apare o astfel de situație paradoxală: oamenii discută mult despre Dumnezeu și, într-adevăr, aspiră spre Dumnezeu, însă ei vorbesc, iar mai departe nu fac nimic? Din cauză că așa este configurat sistemul. Iată acum noi am abordat inteligența artificială și există un așa exemplu ilustrativ... Băieții au realizat un experiment. Au luat boții... Boții constituie un intelect artificial, este ceea ce discută cu oamenii câteodată la calculator, iar unii cred că aceștia, la fel, sunt oameni. Ei acumulează intelect și răspund într-un mod tipic la anumite întrebări. Deci, au luat doi boți ... (Acest exemplu oamenii îl pot găsi în Internet, îl pot viziona, e destul de interesant). Doi boți, care, pe parcursul mai multor ani discutau cu oamenii, având câte un milion de conversații fiecare. Deci, acești roboți au devenit mai inteligenți, au devenit așa de deștepți și iluminați, aproape ca oamenii. Și când au fost interconectați pentru experiment, despre ce oare vor discuta doi roboți, atunci ei au discutat puțin, ca de obicei, ca oamenii puțin cunoscuți, iar mai apoi un bot i-a propus celuilalt bot: Hai să vorbim despre Dumnezeu”. Și, iată, acesta este momentul- cheie. Pentru mulți acest fapt ar trece ca ceva firesc. Însă aici este o mică soluție-cheie pentru înțelegerea faptului cum funcționează sistemul. Iar sistemul așa și funcționează, conștientul tuturor oamenilor lucrează așa: ”Hai să vorbim despre Dumnezeu!”

Adică, nu: „Hai să mergem, să ne apropiem de Lumea Spirituală, hai să depunem efort pentru cunoașterea lui Dumnezeu”. Nu, sistemul predispune Personalitatea în așa fel încât ea să stea și să asculte cum artiștii în fața ei vor vorbi despre Dumnezeu. Prin artiști,  eu am în vedere, în înțelesul nostru, conștientul. Adică această scenă de discuție a ta cu tine însuți sau cu cineva... Deși, care e diferența?! Pentru o înțelegere mai bună voi preciza încă odată, nu va fi de prisos:  conștientul fiecărui om este individual, însă acesta este o parte a întregului sistem, parte a ceea ce mulți numesc Absolut, Supra-minte sau rațiune Supremă etc. Însă acesta nicidecum și în niciun fel nu se referă la Lumea Spirituală, la Dumnezeu.

Deci, rezultă că noi, chiar discutând la nivelul conștientului unul cu altul, este la fel ca și cum sistemul ar juca șah cu sine însuși. De aici și apare... Noi am menționat deja despre faptul că chiar atunci când două persoane sunt într-o dispută, ei încă nu au început a se contra, ei încă nici nu s-au întâlnit, iar rezultatul disputei lor deja este predeterminat. E la fel cum ai juca singur cu sine șah, oricum, dacă ești de partea negrelor, vor câștiga negrele. Păi, cum poți să-ți pui ție însuți mat cu albe? Așa și aici.

În aceasta și este tot sensul, în aceasta constă toată iluzia, aș spune, a înșelăciunii. Ea constă în faptul ca omul să stea, ca Așteptătorul (persoană care așteaptă) și să aștepte când va veni Dumnezeu la el și va spune: „Hai cu mine în rai. Tu doar ești bun. Iată pe toate le-ai citit. Tu le știi pe toate și tu lăuntric tinzi spre mine, tu deja ai meritat”. Sistemul așa și-i spune omului. Dar nu, pur și simplu, hai să mergem, ci „tu încă vei reveni în corp”...

T: Tu vei reînvia în corp ...

IM: Da, vei reînvia în corp acolo... și vei avea multă fericire materială și bunăstare, și tot binele. Acesta doar e raiul, în rai trebuie să fie de toate.

T: Iată, sistemul dezvăluie prin conștientul oamenilor tot la ce visează, la aceeași nemurire a sa. Iată de aici la om și sunt astfel de dorințe materiale de la conștient, precum visele despre reînvierea în corp și despre raiul material... Apropo, oamenii deseori întreabă ce este „raiul”.

IM: În diverse religii despre rai se menționează diferit. Însă raiul este o explicare asociativă. De ce, iarăși, sub dictarea conștientului unii, la timpul lor, creând religia, au introdus cu toată seriozitatea, și cu toată seriozitatea, mai apoi, conștientul altor oameni se agață și cred în aceea că după moarte peste un timp anumit oamenii se vor renaște în corpuri cu conștientul lor într-un anumit spațiu material. Și acolo ei vor trăi veșnic...

T: Cu animalele...

IM: Desigur, cu diferite animăluțe, unde va fi pace și liniște. Însă aici iarăși logica se activizează: dacă acesta e rai, atunci omoruri nu trebuie să existe. Înseamnă că leul va ronțăi un morcov, stând împreună cu iepurele lângă râu și vor admira cum știuca cu carasul înoată îmbrățișați. Atunci cu ce sunt mai rele plantele? Păi, iepurele nu se poate de mâncat, aceasta  doar  este omor. Iar morcovul, rezultă că nu vrea să trăiască sau ce? Morcovul, la fel, este o particulă spiritualizată. Iată, cam neserios iese totul. Cum ai suci, totul se bazează pe faptul că unul îl mănâncă pe celălalt. Însă ce fel de rai e acesta dacă acolo se mănâncă unul pe altul? Nu este corect.

De ce chiar oamenii care toată viața au slujit la posturi înalte în diverse religii, de ce se îndoiesc de existența raiului? Din cauză că ei înșiși și-au născocit  astfel de lucruri de la conștient, încât chiar propriul lor conștient nu vrea să creadă. De ce? Pentru că ei simt altceva.

T: Da, lumea lui Dumnezeu poate fi simțită doar prin simțirile profunde. Simțirile profunde depășesc limitele celor șase dimensiuni. Iar sistemul este limitat doar la șase dimensiuni.

IM: Lumea lui Dumnezeu e o lume diferită. Ea este în afara limitelor oricăror dimensiuni. Ea este nemărginită. Iar dimensiunea, de aceea și este dimensiune, deoarece poate fi măsurată.

_____________

VIDEO TEXT

Lumea lui Dumnezeu e o lume diferită. Ea este în afara limitelor oricăror dimensiuni.

_____________

T: Iată Dvs. ați menționat interesant, Igor Mihailovici, despre faptul că noi trăim într-o lume spiritualizată... Oamenii foarte des confundă și mixează două concepte diferite ca sens: spiritualizat și însuflețit.

IM: Și aici este un fenomen. Să analizăm spre exemplu, miturile religioase. Când Dumnezeu crea omul, El a creat și plantele, și animalele, tot ceea ce este spiritualizat. Prin cuvântul „spiritualizat” se subînțelege ceea ce este viu. Tot ceea ce este viu  trăiește datorită Duhului, nu Sufletului.

Și mulți confundă... Oamenii polemizează:

„Are câinele suflet sau nu?” Câinele nu are suflet și nu poate să aibă. Faptul că el e o creatură spiritualizată, este firesc, altfel nu ar fi putut să trăiască, dacă nu ar fi fost spiritualizată. Chiar orice plăntuță, orice microb trăiește datorită faptului că e spiritualizat.

Iar acum aș propune oamenilor să desfășoare așa un experiment mintal: să-și impună conștientul să lucreze puțin pentru Personalitate, pentru sine. Imaginați-vă, să luăm... ei bine, orice ce doriți Dvs. Haideți, spre exemplu, ca în anecdotă,  să ne oprim la pește și purice: dacă peștele ar fi avut blană, atunci în ea ar fi fost purici. Să luăm ca exemplu puricele, elefantul și omul. Și observăm, ei sunt absolut diferiți. Dacă, însă, îi vom descompune în particule și chiar vom merge dincolo de cuante, atunci noi vom vedea doar mișcarea energiilor din care se formează anumite structuri de câmp sau structuri de unde,  cum le putem numi, care sunt deja purtătoare de informație. Iar din ele, respectiv, se formează cărămizile primare ale universului, din care se formează quarcurile,  iar apoi și mai mult – atomii. Din acești atomi se formează moleculele din care se asamblează corpul. Și iată aici deja a început diferența.

Adică anume asamblarea moleculelor, observați, a moleculelor (aceasta e deja Dumnezeu știe ce conexiune), din ele deja se formează, pe de o parte, un elefant datorită anumitei informații, pe de altă parte, un purice, iar pe de-a treia – un om. Însă omul se diferențiază favorabil de ei toți. Prin ce? În el este Suflet. Și, firește, datorită faptului că este Suflet, este Personalitate -  este aceea că Dumnezeu cândva l-a creat pe om ca ființă nematerială, adică fără corp. Noi vom reveni la aceasta, este, la fel, un moment interesant, însă vom discuta puțin mai târziu.

Deci, rezultă că nici puricele și nici elefantul nu au nici Suflet, nici Personalitate. Însă au anumite, să spunem așa, conștiente. Chiar același purice, el are anumite deprinderi de supraviețuire. El are anumite reflexe de a viețui. Doar el nu sare pe copac și nu încearcă să-l muște? Nu. El sare pe câine, pe om sau pe altcineva și se alimentează cu sânge – aceasta e necesitatea lui. Dar de unde vine necesitatea? Iarăși, de la conștient.

Slavă Domnului, actualmente, mulți deja vorbesc despre acest lucru, că atât la pește, cât și la păsări există un conștient destul de evidențiat. Ei pot folosi instrumente pentru supraviețuire etc... Într-adevăr, și pasărea poate, cu ajutorul bețișorului, de undeva să scoată un vierme, aceasta deja înseamnă folosirea instrumentului. Unii pești, la fel, folosesc anumite instrumente pentru dobândirea hrănii sau crearea condițiilor mai bune pentru iernare ș.a. Nu e doar o oarecare memorie genetică care îi impune să se miște. Este un fel de conștient, în cazul unora mai mare, în cazul unora mai mic. Însă animalele nu au suflet.

Făcând o paralelă între ființele vii, putem trage concluzia că corpul uman nu diferă cu nimic, să zicem, la nivel molecular, de corpul aceluiași purice sau aceluiași elefant. Adică, sunt aceleași elemente, însă în succesiune diferită, în număr diferit. Însă acum noi vom merge înapoi de-a lungul lanțului: până la atomi, de la atomi la particule până la stările cuantice, apoi vom trece de limita cuantică și vom ajunge acolo unde sunt undele, aceea ce noi numim energii, adică mișcarea undelor în concordanță cu o anumită informație introdusă în ele, care se transformă în anumite particule.

Iar dacă vom merge nițel mai departe, atunci vom vedea energia primară, ceea ce în religie este numit „duh”. E dificil, chiar  și în limba contemporană, să descrii ce este aceasta. Iar cândva era și mai dificil. De aceea să o abordăm ca pe o definiție, admitem, anumite puteri sau mai simplu spus, Allat – puteri venite de la Dumnezeu, adică starea primară, ceea ce apare. De aici  aceasta și începe deja să se formeze.

Iar această putere (Allat) dă viață și corpului omenesc, și corpului puricelui, și elefantului și aceleiași plante. Și rezultă că tot ce trăiește este spiritualizat. Dar aceasta nu înseamnă deținerea Sufletului. De ce? Deoarece Sufletul este altceva. Eu aș compara aceasta cu, exprimându-mă într-un limbaj modern, Sufletul este ceva de genul portalului, e ceea ce, direct și întotdeauna, e legat cu Lumea Spirituală. Este ceea prin ce Personalitatea poate contacta cu Nemărginirea și Veșnicia. Este ceea, datorită la ce Personalitatea poate, într-adevăr, percepe Lumea Spirituală.

T: Adică, din toate acestea, rezultă că natura primordială a tot ceea ce ne înconjoară, inclusiv a omului, ea e diferită, adică nu este așa cum, de obicei, o percepe conștientul nostru. Iar conștientul ne impune credința și percepția lumii deja în limite restrânse, mărginite chiar în tridimensionalitate, adică prin senzațiile tactile, văz, auz ș.a.m.d.

IM: Însuși sistemul e interesat ca Personalitatea să-și concentreze atenția asupra obiectelor tridimensionale. Cu alte cuvinte, sistemul nu-i arată omului în conștient ceea din ce constau obiectele în esența lor... Iată chiar noi acum am realizat un experiment mintal și ne-am impus să ne gândim la asta. Dar, iarăși, uitându-ne la această ceașcă, privind unul la celălalt, noi nu vom vedea molecule. Nouă nu ne este dat să vedem aceasta cu văzul pământesc. Și pentru noi, în tridimensionalitate: noi avem formă, avem chipuri, și cu mâinile noastre  atingem masa – e solidă, pipăim ceașca – e solidă. Iată anume în ce constă fenomenul acestei tridimensionalități: aflându-te în sistem, este extrem de dificil să studiezi sistemul.

De ce oamenii se confruntă deseori, atunci când studiază sistemul, aflându-se în sistem, ei se ciocnesc de neplăceri pentru sine, să spunem așa, mai delicat? Sistemul niciodată nu va permite ca prin o parte a sa (prin conștient) să se studieze pe sine. Și inteligența artificială, de la aceasta noi am și început, ea niciodată nu va fi creată în acea variantă la care visează unii oameni. De ce? Sistemul nu va permite propria clonare. El va controla... Da, se poate crea un intelect artificial foarte deștept care va cunoaște multe, va pretinde că este conștient, asemănător omului. Va putea câștiga în șah, deși este deja o realitate. Va fi capabil să calculeze multe, să evalueze... Însă el niciodată nu va fi spiritualizat.

T: ...Adică un obiect viu, liber și independent, deoarece el va fi în sistem și sub controlul sistemului.

IM: Da. Aici apare, desigur, încă o întrebare despre ziua a noua... Însă dacă noi o vom aborda, vom fi nevoiți să depășim limita cuantică și să vorbim despre lucruri care au fost din timpuri imemoriale închise pentru mulțime. Ei bine, eu cred că oamenilor le va fi interesant. De aceea, dacă este dorință, noi putem aborda acest subiect.

T: Bine, ar fi interesant. Dar, mai întâi, aș dori să sumarizez: adică sistemul ascunde că această lume e o lume a iluziei...

IM: O lume a iluziei și înșelăciunii creată artificial de către sistemul însuși. Anume aceasta și se trece sub tăcere.

T: Igor Mihailovici, iar dacă Personalitatea e liberă...

IM: Dacă Personalitatea e liberă în perceperea ei a Lumii Spirituale, atunci niciun sistem nu o va putea influența. Adevărata realitate, ea este una, e Lumea Spirituală. Iar orice altceva este temporar  existent. Tot ce există temporar nu poate fi real, adică aceasta există într-un anumit punct în anumite condiții și doar un anumit fragment de timp, nu mai mult.

De ce eu zic un fragment, și nu perioadă?

Pentru că pentru noi timpul se scurge. El are începutul și sfârșitul său. Și noi avem percepția punctului temporal. Iar din perspectiva Lumii Spirituale, timpul e asemănător unei linii și oricare fragment poate fi privit.

J: Da... din realitatea lui Dumnezeu... Percepția prin simțirile profunde, anume aceasta ne oferă completitudinea percepției Adevăratei realități și anume aceasta ne oferă înțelegerea faptului de ce există această lume temporară.

IM: Toată această lume există pentru un scop anumit, desigur, și scopul acesteia, ca atare, e simplu.

Ceea ce se spune despre haos și orice altceva, nu există haos, totul este ordonat. Și întâi de toate, este pus în ordine de către sistemul însuși. Dumnezeu nu intervine în acest proces, este un lucru cert. Da, lumea e creată de El, dar în ea este sistemul – acel antipod neînsemnat care se străduiește, să zicem așa, să impună oamenilor părerea despre sine, precum că el și este Dumnezeu.

Aici este un moment interesant. Să-i amintim pe aceiași ateiști, care spun: „Eu nu cred în Dumnezeu.” Însă firește că acesta e conștientul lor care zice așa. Iar Personalitatea se află într-o stare atât de defavorizată, hăituită încât nici nu se poate opune...

T: În schimb, ei afirmă: „Eu cred în Absolut, eu cred în inteligența Supremă”, adică „eu cred în sistem”, „eu cred în diavol” sau „eu slujesc diavolului”. Mai simplu și mai exact ar fi să se spună: „Eu sunt robul  lui Dumnezeu care nu e altceva decât diavolul.” Adică, își imită conștientul, sau cum spun deja acum oamenii, ei „deschid gura doar la voința conștientului, doar la voința sistemului.” Iată, din nou acest joc al sistemului în „cred-nu cred”.

IM: Aici noi abordăm subiectul credinței...

De ce oamenii spun: „Tu crezi în Dumnezeu sau nu crezi?” Doar persoana, care, într-adevăr, îl cunoaște pe Dumnezeu, ci nu crede... Haideți sa analizăm mai în profunzime. Dacă vom aborda esența acestei întrebări… concepția „crezi în Dumnezeu” nu exista. Era: „Îl cunoști pe Dumnezeu”, „Eu îl știu sau îl cunosc pe Dumnezeu.” Adică, oamenii care îl știu pe Dumnezeu sunt acei pe care astăzi îi numim Sfinți, iată în acest sens. Ei sunt în contact cu Lumea Spirituală, ei trăiesc cu Lumea Spirituală. Ei deja sunt nemuritori. Corpul lor poate fi ucis, dar ei nu pot fi omorâți, ei sunt inaccesibili pentru sistem, pentru că ei sunt deja Vii.

Iar omul, „care merge spre Dumnezeu” sau „care Îl cunoaște pe Dumnezeu”, dacă e să traducem în limbă modernă, atunci cel care Îl cunoaște pe Dumnezeu este omul care aspiră spre Dumnezeu, simte că El există... Doar fiecare om simte, chiar cel mai înflăcărat ateu, dacă se va gândi la aceasta și va realiza un banal experiment mintal asupra sa, atunci el va vedea că are câteva conștiente, și este acel care urmărește  conștientul, și este acel care-l urmărește pe acel care urmărește conștientul. Acesta nu e un joc de cuvinte, e realitatea.

Și anume acel care îl urmărește pe observator, pe conștient, el anume că și poate simți acea măreție a Lumii Spirituale care se emană prin acel „fir de argint” (noi cândva am povestit despre el, discutând despre Suflet). Iar Sufletul este deja o parte a Lumii Spirituale, adică, o parte din Dumnezeu.

T: Iată acum, Dvs. Igor Mihailovici, relatați niște perceperi foarte importante. Și, desigur, calambur poate fi doar pentru acei care nu au studiat cele mai importante aspecte ale aceleiași filozofii științifice contemporane, oameni care, pur și simplu, nu au idee de acele probleme care sunt abordate și în ontologie, și în gnoseologie, și în antropologia filozofică. Și rezultă că Dvs. pe parcursul întregii emisiuni acum  răspundeți, de fapt, la întrebarea principală: „Cum e posibilă atingerea Adevărului?” Mai clar nici că se poate... Iar, de fapt, scopul principal al științei, ca, de altfel, și al religiei, constă anume în cunoașterea Adevărului în esența sa primară.

Totul este atât de simplu... Însă conștientul uman menține atenția Personalității asupra îndoielilor permanente, solicită dovezi, însă dovezi, iarăși, anume în limitele tridimensionalității, și te impune să ai teamă de viitor, să crezi orbește fără înțelegere chiar și în aceleași religii...

IM: Însă... conștientul impune altceva. El anume că și susține: „Tu trebuie să fii credincios, ci nu Cunoscător”. Ești învățat cum să crezi în Dumnezeu, însă nu te învață cum să-L cunoști. Conștientul susține activ acest lucru. Paradoxul rezidă în faptul că el  susține foarte activ anume toate religiile, toate metodele, toate competențele care duc la credință, care impun oamenii să meargă spre anumite locuri sfinte sau altceva, să depășească, să lupte, să tindă, însă toate acestea în tridimensionalitate.

Iar dacă privim, dacă facem abstracție de tridimensionalitate și privim din poziția dimensiunii a șaptea, vom vedea că omul în plan spiritual nu se mișcă. Rezultă că el este Așteptător, stă și așteaptă când cineva va veni la el. Nu va veni. Ușile la Dumnezeu sunt întotdeauna deschise, însă oamenii înșiși le închid în fața lor. Și, după cum am mai spus deja, Dumnezeu îi iubește doar pe acei care Îl iubesc pe El. Și îi cunoaște doar pe acei, pe care îi iubește.

T: Da…

IM: Când omul, cu adevărat, se dezvoltă spiritual și nu stă pe loc, atunci, mai devreme sau mai târziu, lui îi apare conștientizarea că această lume,  să zicem așa, reflectă ca în oglindă Lumea Spirituală,  pur și simplu, cu schimbarea semnelor și   esenței sale. Și iată aceste reflexii în oglindă sistemul le copiază de la sine însăși fractal aidoma, să zicem, unui joc de umbre de la o lumânare. Adică totul este exact invers: aici este foc, iar aici este întuneric. Mai devreme sau mai târziu, omului îi apare înțelegerea că anume în jocul umbrelor e înglobată toată esența și minciuna sistemului însuși, toată iluzia lui.

Însă când omul înțelege mult mai profund, când începe să perceapă prin simțire și să vadă deja cu ochii spirituali, am în vedere să perceapă Lumea Spirituală și să vadă cu ochi spirituali, atunci îi apare și perceperea esenței acestei lumi iluzorii, că acestea sunt doar niște umbre de la oglinzile septonului, nimic mai mult, toată această preocupare materială. Ceea ce oamenii numesc viață, nu este altceva decât pustietate.

Dacă e să privim într-un interval de timp... Pentru majoritatea nu e clar, de ce  pustietate? „Eu, totuși, trăiesc, eu exist. Eu am ocupat un anumit spațiu. Eu sunt.” Da, noi suntem, însă doar din perspectiva noastră. Iar dacă privim din perspectiva măcar a unui miliard de ani, a trăit oare acest om sau nu? Dacă examinăm din punct de vedere măcar al unei galaxii, a existat oare omul acesta sau nu? Or, galaxia este enormă, în ea sunt miliarde de planete. Iar omul pământesc trăiește doar pe o singură planeta părăsită, foarte îndepărtată într-un spațiu mic. Totul depinde din ce  parte urmărești.

Când omul se eliberează spiritual, el devine Înger. El este recunoscut de toată Lumea Spirituală Nemărginită. Este imposibil să nu-l observi. Și iată aici este paradoxul (paradoxul este doar pentru materie): că micul, măruntul, neobservabilul om, care există o perioadă foarte scurtă de timp, dobândind Viață, eliberându-se de robia sistemului însuși, el devine un Înger ce bucură toată Lumea Spirituală, un număr infinit de semeni. Însă el vine nu ca rob, ci ca un egal. Aceasta e esența.

Robia și răul există doar aici, pentru că aici există aceea ce este numit moarte. De aici totul începe. Iată aici este unitatea și lupta contrariilor, aspirația spre putere, spre lăcomie, spre tot restul. Și chiar cel mai bun, cel mai plăcut om, cel mai blând pe care îl cunoști, dacă intri în capul lui, vei vedea că îi vin aceleași gânduri ca și ție și dorește aceleași lucruri ca și tine. Unica diferență: tu dorești ceai, iar el cafea. Tu visezi la „Mercedes”, iar el  la „Volgă”, sau el nu are nevoie de „Volga”, el își dorește o zebră. Nu este vreo diferență.

Esența nu este în lucruri sau în denumirea acestora. Esența este în faptul că toți tind spre ceva (eu îi am în vedere pe toți acei care trăiesc sub influența conștientului propriu, sau toți robii diavolului), ei tind spre una: să se stabilească mai bine în această mică lume tridimensională și să viseze la Acea Lume. Cu alte cuvinte, să stea și să viseze și să creadă că ea va veni. Dar oricât vei crede, ea nu va veni până când tu însuți nu vei merge la ea. Dacă dorești Dragostea lui Dumnezeu – învață să Iubești și o vei primi. Căci acel ce iubește, nu poate fi respins, pentru că el deja este.

___________

VIDEO TEXT

Dacă dorești Dragostea lui Dumnezeu, învață să Iubești.

Căci acel ce Iubește nu poate fi respins, fiindcă el deja este.

_____________

 
  
Rating: 5 / 5 from 4




Recommended Book

AllatRa Book download