Conversație vie paginile 40-51

Textul emisiunii ”Conștientul și Personalitatea. De la inevitabil mort la veșnic viu” sub redacția Anastasiei Novîh. ( Notă, abrevieri în text: prezentatoarea Tatiana – T, Igor Mihailovici Danilov – IM; Jana- J; Volodea – V; Andrei – A).

02:18:43 - 03:01:30

_______

T: Igor Mihailovici, dar ce nu văd oamenii? Ce se întâmplă, totuși, la nivel global cu ei?

IM: Aceasta este o întrebare bună:”Ce nu văd oamenii?” Oamenii nu văd nimic. De fapt, dacă ne referim la om ca Personalitate, ca spectator care este prezent în teatrul vieții, atunci omul nu vede cel mai important lucru. Oamenii nu văd faptul că ei sunt Personalitate. Și oamenii nu văd și nu înțeleg faptul că ei, într-adevăr, pot deveni nemuritori. Ei nu văd și nu înțeleg elementarul - pentru ce sunt aici, cea mai simplă întrebare – care este sensul existenței lor.

În ce se încred ei? În ceva obișnuit: în ceva cu care s-au deprins din copilărie, în ceea ce-au fost învățați. Dar ce-au fost învățați? Să fie deștepți, să asculte conștientul, să fie șmecheri, să trăiască, să supraviețuiască. Să trăiască și să supraviețuiască unde? Iată, directiva este corectă: să supraviețuiești. Iarăși, să trăiești – este corect. Și să trăiești bine, la fel, este corect. Însă unde să trăiești? Viața veșnică este substituită de existența temporară. Și ce se întâmplă cu omul? El e asemeni unui orb. Iar ceea ce îi arată lui conștientul… Este corect, acesta îi arată:”Iată un copac”. Omul s-a apropiat, a atins – este copac. ”Iată o piatră”. Omul s-a apropiat, a pipăit, da, este piatră. El o poate ridica, este grea. Și conștientul zice:”Oare poți contrazice acest fapt?” Și știința confirmă acest lucru. Iar voi vorbiți despre niște lucruri spirituale”.

Însă cine confirmă? Și prin intermediul a ce se confirmă? Prin conștient. Dar ce este conștientul? Păi, iată omului anume că i se pare că conștientul este el însuși. Dar oare-i el?  Și iată aici este cea mai mare taină și cea mai majoră vulnerabilitate a celui care este numit diavol sau sistem. În aceasta constă slăbiciunea.

Mulți afirmă că puterea lui satan constă anume în faptul că a putut demonstra că el nu există. Însă oricare om care a ales calea Spirituală, care a început să cunoască toate dificultățile acestei căi, toată simplitatea și frumusețea acesteia, primul lucru care îl vede este acela că conștientul lui nu este al lui și acesta nu-i slujește. Iar conștientul și este dictatorul, acesta și este parte a sistemului care și manipulează omul și face din el, ca dintr-o Personalitate liberă, un rob. În aceasta este sensul.

Însă pentru ca omul să vadă acest lucru el trebuie, întâi de toate, să fie setos de libertate lăuntrică. Nu să vrea, nu să dorească, ci să fie însetat. Aceasta trebuie să fie o necesitate a lui. Și, iată, când omul simte această necesitate, atunci el poate parcurge această cale. Dar dacă el ”vrea”  și ”dorește”, atunci toate aceste ”vreau și doresc” oricum trec prin conștient. Când el trece prin conștientul său toată experiența sa de ”cale spirituală” (o vom numi astfel, în ghilimele), atunci va putea el oare ajunge undeva?

Voi doar tot v-ați împotmolit în asta. Ei, și cum a fost? E posibil oare să obții ceva prin conștient? Nimic. Pentru că acesta va face totul ca tu să nu progresezi. De ce? Pentru că, iarăși, e vorba de legile materiei: ”stăpânește și domină”, ”posedă, măcar temporar, însă posedă, aceasta este mult mai bine decât să nu ai nimic aici în lumea materială”.

J: Păi, da, iar dacă conștientul va pierde puterea asupra Personalității, atunci acesta efectiv nu va putea supraviețui. Și aici este așa un moment, care este foarte important de-l înțeles: că chiar după ce persoana în timpul vieții sale devine liberă spiritual, conștientul oricum rămâne cu el în complexul ansamblu cu corpul. Însă, în același timp, când tu, realmente, obții această libertate lăuntrică, când într-adevăr simți lumea Spirituală, tu trăiești cu ea în fiece zi, aceasta devine parte integrantă a vieții tale. Și, desigur, deja devine foarte ușor să conduci propriul conștient. E clar că conștientul își continuă agresiunea față de tine ca Personalitate, totuna încearcă cu astfel de tipare să-și impună programele lui. Însă Personalitatea, ea deja înțelege acest lucru, înțelege în ce constă Adevărul. Și acesta este sensul. Este necesar de menționat că conștientul atacă mult mai puțin deoarece acest proces devine nerentabil  pentru conștient. 

Iar când corpul își va trăi zilele pământești, atunci Personalitatea liberă, care a atins eliberarea spirituală încă în timpul vieții corpului, ea, efectiv pleacă Acasă, ea revine în Lumea Spirituală. Iar Conștientul își încetează existența pentru totdeauna.  Și iată anume de aceea, când Personalitatea râvnește, când ea simte aceste impulsuri lăuntrice, când ea, într-adevăr, răspunde chemării lăuntrice, Dragostei sufletești, simțirilor care vin de la suflet, anume de aceea când te eliberezi spiritual conștientul știe despre aceasta și se teme enorm de moartea fizică a corpului, pentru că, pentru conștient acest proces, ca și pentru corpul fizic, este doar moarte.

IM: În sensul direct, da. Iată această parte a sistemului care se numește conștientul omului, ea își încetează existența sa ca atare după decesul corpului persoanei eliberate spiritual. Însă conștientul, la fel, pierde controlul asupra persoanei când ea se eliberează spiritual în timpul vieții, adică ea devine liberă – în aceasta constă sensul libertății. Persoana este liberă! Adică ea își controlează conștientul.

Oricare om poate spune:”Eu îmi controlez propriul conștient. Acesta doar este conștientul meu. Ce vreau aceea fac”. Noi am discutat mult la tema dată. Iată, așează-te, ia o foaie și un pix și notează tot ce îți arată și îți povestește conștientul. Iar mai apoi citește și analizează: oare tu ai dorit asta? Ai solicitat tu aceste gânduri? Ai solicitat tu aceste dorințe? Și de ce se întâmplă toate acestea?

T: Iată acesta este un sfat practic foarte bun atunci când conștientul încearcă să te împovăreze cu tridimensionalitatea, te ajută enorm ca să ieși din starea de îngustare a atenției și să conștientizezi cine ești. Eu pentru mine așa și notez, cum ați spus, cum ați sfătuit: iată, așa cum este totul, doar pentru mine, fără înfrumusețări, fără oarecare formulări rezultate din logică. Altfel, cum bine ați remarcat atunci, când știi că cineva va citi asta, atunci conștientul începe activ să înfrumusețeze textul pentru ca nimeni să nu gândească de rău despre tine, mai exact despre conștientul tău. Adică nu este onestitate ca în cazul când scrii aceasta doar pentru sine, cum se spune, pentru puritatea experimentului.

Și atunci când, iată așa, onest, scriu tot ce îmi roiește în gânduri, iar ulterior citesc totul pentru mine, atunci vezi limpede că conștientul îți infiltrează un fel de delir al unui animal bolnav: un manual al înșelăciunii, minciunii și defăimării conștientului tău. O reclamă fragmentară a egoismului conștientului mixată cu niște trăiri emoționale obsesive, cu subestimarea importanței tale, cu unele și aceleași fragmente din trecut care se amestecă cu fragmente de informație zilnică. Pur și simplu e un fel de terci. Și în toată aceasta se schimbă subiectele, însă esența este aceeași… Pe scurt, un delir care se repetă stereotipic din zi în zi. Pur și simplu un spectacol maimuțăresc. Și psihologia modernă este departe de soluționarea acestor probleme…

IM: Da, s-ar putea încerca de demonstrat  din perspectiva psihologiei, neurofiziologiei și a altor științe de ce anume așa se întâmplă, de ce conștientul a produs aceea… șabloanele (tiparele) acestuia. Or, toată psihologia este construită pe tipare ale conștientului, bine, aceasta e ca să fie clar. Ei studiază aceste tipare și studiază tehnicile de manipulare cu ajutorul altor tipare asupra acestor tipare. Adică, iarăși este același băț, dar cu alt capăt.

_____________

VIDEO TEXT

De la inevitabil mort la veșnic Viu

 

_____________

J: În viața de zi cu zi în tridimensionalitate Personalitatea întotdeauna își aude conștientul. Personalitatea nu-și aude conștientul doar atunci când se află totalmente în robia conștientului. Și atunci, pentru tine, conștientul chipurile ești tu.

T: Da, adică omul, deja aflându-se în această stare, pe care tu acum o descrii, este ferm convins de faptul că el și este, așa-numitul, conștient.

IM: Absolut corect.

T: Igor Mihailovici, iată, încă un moment interesant că, de fapt, sistemul nu poate influența libertatea de alegere a omului. Însă ce face el? El (IM:  - Distrage.) încearcă să insufle că…

IM: Acesta distrage. Dar ce este insuflarea? Insuflarea este impunere. Impunerea unui chip, a unei imagini. Aceasta este stimularea dorinței. Aceasta, este, iarăși, un joc cu ce? Cu egoismul, mai întâi de toate. Aceasta este individualizarea individului, să spunem astfel, care și așa deja există. Adică:”Acesta doar ești tu. Tu ești separat. Tu în genere ești, păi, cum așa…” Și totul trebuie să se învârtă pentru tine, în jurul tău trebuie să se învârtă”. Bine, las să se învârtă. Dar oare pentru mult timp? Iar timpul trece atât de repede că te uiți și deja gata, a încetat să se învârtă. Iar mâine? Iar mâine pentru tine nu există. În aceasta și rezidă sensul. Însă este bine să înțelegi acest lucru de pe poziția când ai în față nu doar ziua de mâine, ci ai Eternitatea înainte, atunci ți-e evidentă fiece zi că aceasta e nimic.

Iar pentru omul muritor care trăiește cu conștientul… (Iarăși, accentuez, muritor. De ce muritor? Pentru că, într-adevăr, este muritor). Pentru el, fiecare zi este viață. Conștientul se agață de fiece zi și se străduiește s-o facă mai agitată, mai intensă. Însă unii vor spune:”Cum adică agitată, intensă dacă eu nu am făcut nimic?” Iată anume în inactivitate, în scâncit, în apatie – aceasta și este manifestarea furtunoasă a conștientului.

Iată omul, cum se spune, este sleit de puteri, nu are dispoziție sau este în depresie. Ce este depresia, dacă e să clarificăm? Poate exista depresia în genere? Nu poate.  Dar ce este depresia? Este parte a egoismului sau una din formele de manipulare cu omul însăși. Conștientul, pur și simplu, îi dictează și în acest moment el se află în stări emoționale extrem de negative.

T:  Ipostaza de jertfă …

IM: Ipostaza de jertfă…Unde omul investește atenția? Mereu în resentiment. În scâncetul său. Ce va fi cu acest om? Este asemeni vacii rău hrănite, însă care este mulsă de dimineață până seara; este stoarsă fiece picătură: organismul nu a reușit să genereze lapte, iar el deja este stors. Iată acestea și sunt aceste stări depresive sau viceversa, extrem de vesele – e doar o manipulare. Însă în spate la aceasta este ceva adevărat? Nu. Pustietate. Adică dacă e să privim în esență, atunci aceasta este pustie.

Dar ce este adevărata fericire, adevărata viață, de pe poziția vieții spirituale, când omul intră în contact cu Adevărul?  Este… iarăși, poate oare exista așa noțiune ca depresia? Este amuzant. Poate oare, în genere, exista dispoziție proastă?  Este amuzant. Da, corpul poate arăta obosit, trist, dar ce se întâmplă în interior cu omul?

J: Da, acolo trăiești prin Duh. Iată, corpul este obosit, însă Duhul trezește bucurie în interior.

IM: De ce Sfântul Duh? Fiindcă cu el este vesel, Sfânt, Sărbătoare. Duh de sărbătoare, iată astfel și poate fi numit, fiindcă întotdeauna este sărbătoare. Ce poate fi mai bun? Nimic. Se poate oare substitui măcar cu ceva pământesc, măcar o clipă acolo? Cu nimic. De aceea, când omul, într-adevăr, realmente a intrat în contact cu acea lume, el deja nu mai face prostii. El deja se străduiește, fie și pe alături, fie și prin conștient, însă el urcă spre asta. Când el a interacționat nu cu o oarecare reflecție, să spunem, cu umbre ale acestei stări, deși și aceasta este minunat, ci când, eu am în vedere, deja cu adevărat... atunci este imposibil să înlocuiești cu ceva.  

J: Da, un exemplu din practică: când ești foarte obosit fizic, posibil pentru că ai dormit puțin și toată ziua faci anumite eforturi fizice (IM: însă aceasta este problema corpului…), și, într-un moment dat, înțelegi că acest lucru nu te distrage deloc de la ceea ce este în interior. Tu, dimpotrivă, parcă intensifici aceste simțiri…

T: Ești bucuros că corpul este ocupat, că creierul este ocupat și nu-i încurcă Personalității (IM: să trăiască) în Lumea Spirituală.

J: Tu folosești chiar și starea de rău spre folosul stării tale spirituale. Însă, să admitem, corpul este îngrijorat de sănătatea sa. Iar tu înțelegi că tu nu ești corp…

IM: Corpul este îngrijorat de sănătate, de odihnă, însă pe tine acest fapt nu te afectează.

T: Da, odihnă din mândrie și o fotografie ca amintire pentru egoismul tău – aceasta nu te mai interesează, fiindcă totul este iluzia zilei de ieri.

IM: Când Personalitatea percepe ceea ce trebuie să perceapă – Lumea Spirituală, ea se eliberează de aceste iluzii. Este clar că ea crește, ea cunoaște lumea. Însă, în orice caz, ea începe să vadă lumea așa cum este. Și tridimensionalitatea nu este cea mai interesantă dimensiune pentru cunoaștere, să spunem astfel, eu am în vedere pentru Personalitatea spirituală. Pentru că anume puterea atenției deja se modifică în raport de 70 % la 30 % pentru ceea ce nu vizează lumea materială. 

VIDEOUL №7

Videoul relatează cum sistemul folosește mijloacele de informare în masă pentru a intensifica influența conștientului asupra Personalității. Manipularea, minciuna, tactici psihologice ascunse de control și manipulare, puterea cuvintelor, frazelor și promisiunilor, seducerea oponenților și obținerea profitului, psihologia mulțimii, magia vânzărilor, miracolul manipulării cu interlocutorul fără știrea lui, strategia psihologică de cumpărături impulsive involuntare – acestea și multe altele ce transformă omul în sclav al conștientului și trezesc în el tot ce e josnic…

Dar oare poate fi altfel? Poate fi. Informația care îl determină pe om să lucreze asupra sa, să studieze sistemul. Oferă înțelegerea faptului prin ce diferă Personalitatea de conștient, cum Personalitatea să se elibereze de sclavia conștientului și să dobândească libertatea, cum să Trăiești cu Duhul. Relatează despre experiența și practica din istoria spirituală a omenirii. Cele mai bune exemple de Dragoste Spirituală, opinia oamenilor din diferite țări despre nevoia de a trăi în simțirile profunde, despre importanța Vieții în lumea Spirituală. Toată această informație creează condiții pentru ca Omul să devină liber și fericit. Alegerea este a Omului!

  _____________

IM: La ce a ajuns știința contemporană? Cei care se interesează pot găsi toată această informație (acum este acces liber la multe studii) și se pot convinge singuri că oamenii care încep să studieze cum funcționează conștientul și ce prezintă acesta, ajung la înțelegerea că nu omul controlează conștientul, ci conștientul, ca atare, este ceva străin care-l manipulează și controlează pe om.

J: Mai mult decât atât, conștientul încă mai  desenează și iluzie, special pentru o Personalitate concretă. (IM: Desigur, numaidecât). Adică omul vede doar 10 %, iar restul 90%, după cum afirmă azi știința… că 10% creierul le percepe…

IM: Conștientul, nu creierul.  (J: Da, conștientul…) Creierul percepe ceea ce-i dă conștientul, și iarăși, în limita funcționalității acestuia, nu mai mult. Iar conștientul este manipulatorul principal. Cea mai mare parte a informației, pur și simplu, trece pe lângă Personalitate. Aceasta în genere nu ajunge la Personalitate.

 J: Aceasta este așa… Apropo, încă un moment important din experiența practică de cunoaștere a conștientului: conștientul prezintă informația Personalității ca pe un răspuns gata pregătit, adică fără a-l consolida prin probe. Și întotdeauna se străduiește să-i însereze, încearcă să-i insufle Personalității o oarecare concluzie proprie gata făcută. Însă conștientul se teme de probe și de practică. 

IM: Da, este adevărat. Iarăși, să examinăm artistul pe scenă. Ce vedem noi? Faptul că el prezintă pe scenă și joacă un anumit rol. Iar toată viața artistului rămâne în spatele cortinei… Păi, totul se repetă fractal în această lume materială… Un exemplu interesant, însă nu vom menționa numele. Un tovarăș a interpretat rolul regelui Solomon în teatru. El într-atât de convingător juca acest rol încât mulți admirau actoria sa și îl percepeau pe actor ca fiind înțelept precum însuși regele Solomon. Iar în viață era un banal alcoolic. Iată și dreptatea.

T: Rege…

IM: Iată poftim, un așa rege. Însă oamenii inconștient îl percepeau mai că nu ca pe însuși regele Solomon.

T: Da, conștientul îi joacă feste omului când acesta trăiește prin standardele materiale. Și, pur și simplu, se joacă cu omul ca pisica cu șoarecele. Rezultatul acestui joc, de fapt, este prealabil cunoscut. Și totul, desigur, e bazat pe mândria omenească...

IM: Ce este încă destul de interesant și concludent: că conștientul doar se joacă cu noi… Mulți oameni studiază creierul, încearcă că găsească în el conștientul. Însă creierul este deja consecință, nu cauză. Iată un exemplu simplu. Când persoana vede o anumită acțiune în realitate, atunci, dacă e să examinezi creierul său în acest timp cu  aparatul RMN, are loc stimularea anumitor neuroni. Și dacă persoana doar își imaginează o oarecare acțiune, atunci are loc stimularea acelorași neuroni. Altfel spus, conștientul nu distinge o iluzie de alta. Acesta, la fel, este un moment important. De ce? Deoarece ceea ce se întâmplă în conștientul uman, Personalitatea o percepe ca pe realitate.

J: Iată acest lucru este foarte trist, fiindcă dacă Personalitatea nu este liberă spiritual, atunci pentru ea există doar o singură realitate pe care i-o arată acesteia Conștientul primar.

IM: Absolut corect… Spre exemplu, somnul. Noi deja am discutat despre faptul că în timpul somnului persoana se simte pe sine ca în realitate. Ea simte și duritatea materialului tare și moliciunea a ce e moale, și apa o simte ca apă, și focul ca foc. Însă aceasta este o iluzie.

T: Igor Mihailovici, la fel un moment interesant, însă aceasta e mai aproape de libertatea alegerii, că începând cu anii 1970 au loc în mod activ experimente referitoare la studierea faptului: are o persoană libertate de alegere sau nu. Și, în ultimul timp, este activ promovată opinia că creierul ia decizie înainte ca persoana să realizeze anumite acțiuni sau să conștientizeze această decizie. 

IM: Însă aceasta, într-adevăr, este așa. Conștientul omului ia decizie cu mult înainte de a prezenta rezultatul Personalității și, respectiv, înainte ca Personalitatea să poată conștientiza aceasta. Adică rezultă că într-o dispută… spre exemplu, tu și eu am început o dispută referitor la ceva, rezultatul este deja cunoscut pentru conștientele noastre, iar noi continuăm să ne contrăm.  Ei deja au decis demult cine va câștiga. Dar cum poate fi altfel dacă conștientul tău, conștientul meu și conștientul tuturor celor care ne vor auzi, dacă vor dori, sunt parte dintr-un întreg. Este asemeni jocului de șah cu tine însuși: cât ai face-o pe înțeleptul, oricum ai încerca să te autoamăgești, oricum tu vei câștiga, dar tot tu și vei pierde.

T: Da, șah și mat… Se poate spune:”Un mat perfect”…

IM: Paradoxul constă în faptul că rezultatul acestei dispute este cunoscut din start.  Dar nu este cunoscut ambilor participanți la polemică. Ei sunt doar pioni în jocul sistemului. Ei ambii emană emoții, ambii retrăiesc, investesc forța atenției proprii în anumite cuvinte și sunt prinși de anumite emoții. Însă, într-un final, sistemul deja a prezis rezultatul acestei dispute.

T: Da, și rezultatul acestui joc este evident și ireversibil dacă atenția ta este în joc.

IM: Da. Omul, într-adevăr, are libertatea alegerii. Însă această alegere nu se face în conștient și, cu atât mai mult, nu în creier. Pur și simplu, oamenii nu înțeleg că omul, mai întâi de toate, este Personalitate. Iar Personalitatea este structură nematerială. Și puterea atenției, pe care anume o investește Personalitatea ca structură nematerială, se află în Spirit, și nu în materie. Pentru a deveni cu adevărat liber și a trăi fericit, cu adevărat fericit, și cu adevărat să obții libertatea, e nevoie doar să investești această atenție anume în dezvoltarea percepției prin simțire și să o direcționezi spre dezvoltarea spirituală.  Însă nu să investești în gânduri inutile, în acele imagini iluzorii care ți le induce conștientul. Și, cu atât mai mult, nu în emoții inutile impuse de conștient. Trebuie doar de  economisit și de investit rezonabil, ca resursele. Atunci și vei dobândi acea nemărginire spre care râvnești, însă doar atunci când, realmente, când cu adevărat, tinzi spre aceasta.

_____________

VIDEO TEXT

De la inevitabil mort la veșnic viu

 

____________

J: În ultimul timp oamenii de știință au început a face declarații rezonante publicând în mass-media ipotezele lor despre faptul că, persoana, într-un fel, este lipsită nu doar de propria alegere, ci ea, la fel, este lipsită și de voință. Însă aceasta nu are loc pur și simplu…

IM: În realitate omul nu poate poseda voință. Omul poate fi purtător al voinței. Atâta timp cât este divizat, el nu este un tot întreg. Iar partea nu poate deține puterea întregului. În aceasta este sensul. Iar voința este manifestarea întregului.

Care este sensul? Persoana poate transmite fie voința de la sistem (de la diavol), fie voința de la Lumea Spirituală. Însă omul, ca Personalitate, poate alege ce să accepte. Iată libertatea alegerii omul o are. Însă conștientul uneori, pur si simplu, te pune în impas. Un exemplu simplu. Mergi liniștit gândindu-te la ceva spiritual sau citești o anumită rugăciune și, dintr-o dată, un câine latră la spatele tău. Ce reacție vei avea? Oare tu nu vei investi atenția în aceasta? Vei investi, cum altfel, neapărat. Aceasta este o exagerare, eu doar explic.

T: Chiar și acum se dovedește că conștientul unor spectatori se poate lega de câine și afirma:”Vezi, tu nu ai libertate de alegere”. Deși, aici noi discutăm despre banala tridimensionalitate.

IM: Involuntar vei investi puterea atenției în păstrarea corpului tău. Aceasta este legea conservării vieții. Și conștientul este obligat să reacționeze la faptul că câinele a lătrat la tine. Aceasta este normal și este firesc. Întrebarea este unde erai tu? Dacă tu, ca Personalitate, în acest timp te afli în percepția prin simțire a Lumii Spirituale, atunci, oricum, conștientul tău va reacționa, oricum tu vei investi atenție. Însă aceasta nu te va readuce pe tine, ca Personalitate, înapoi sub controlul conștientului tău.

Nu este ca în jocul de calculator, nu, în niciun caz. Nu în felul cum este reprezentată matricea sau încă ceva. Este ca o observare din interior a externului. Sau dintr-o parte  asupra externului. De ce? Deoarece tu vei vedea totul în întregime. Tu vei reacționa normal, însă aceasta nu va putea să te scoată din acea stare și să te pună din nou în robia conștientului, dacă tu cu adevărat trăiești cu Lumea Spirituală. 

Însă, când persoana nu are această experiență, conștientul îi va relata contrariul: că oricum ai sta în meditația ta, oricum ți-ai face rugăciunea, în caz de ceva, acesta neapărat va începe a funcționa. Conștientul va începe a funcționa, desigur. Aceasta este funcția lui. Conștientul trebuie să reacționeze și să-și mențină existența.

T: Iată de ce el și spune: ”practică spiritualul, dar nu-l trăi”.

IM: Poți practica sportul sau încă ceva, însă spiritualul trebuie să-l trăiești. Până când persoana nu va înțelege aceasta, conștientul tot timpul îi va povesti:”Du-te și fă exerciții fizice, du-te și te roagă, fă o meditație sau o practică spirituală”. Nu contează cum se va numi aceasta. Însă persoana o va face, dar nu va trăi. Iar diferența este mare. Să te ocupi de ceva poate însemna de corpul fizic, să faci ceva cu ajutorul conștientului… Iar în Duh trebuie să trăiești.

J: Da, pentru că spiritualul nu este un hobby, ci este principala necesitate lăuntrică. Tu ai nevoie de ea mai mult decât tot pământescul luat la un loc. Și fără aceasta este pur și simplu un iad, dar nu existență. 

IM: Iată aici anume și este esențialul: de ce conștientul îi îndeamnă pe oameni să practice spiritualul? Cu Spiritualul trebuie  să Trăiești, ci nu să-l practici. De ce are loc așa ceva? Pentru că conștientul nu percepe Lumea Spirituală. El nu știe cum se poate trăi cu Lumea Spirituală. De aceea conștientul și îi îndeamnă pe oameni ca ei să-și petreacă timpul și să–și irosească puterea lor (puterea atenției, întâi de toate) pentru aceea ca să încerce să devină spirituali, ca să-și redirecționeze atenția lor de la un moment la altul. Oamenii, care sunt sub controlul conștientului, întotdeauna se află în căutare: ei întotdeauna sunt în căutarea unei religii, a unei magii sau încă ceva…

T: …a ceva nou.

IM: Desigur. Ei sunt interesați de nou. Iată după această noutate conștientul și aleargă.  Adică conștientul îi gonește pe oameni, să spunem așa, dintr-un cult în altul, dintr-o comunitate religioasă în alta. Adică conștientul mereu se află în căutare, în căutarea magiei, mai întâi de toate pentru sine, și mai apoi pentru a-i distrage pe oameni de la adevărata cale.

T: Iar dacă persoana trăiește cu spiritualul?

IM: Dar dacă persoana trăiește cu spiritualul, atunci conștientul… acesta lucrează, acesta funcționează, acesta latră la fel precum același câine, însă acesta nu distrage.

T: Adică sistemul creează condiții: situații, iluzii, provocări. Și toată asta se face pentru a distrage atenția persoanei de la ceea ce este cel mai important. Și iată acea situație care s-a creat acum în mediul științific… acest capac, dop, privind  studierea conștientului… Iar de conștient este legat totul în această tridimensionalitate: începând cu gândurile omului și terminând cu confruntările și războaiele dintre oameni care sunt numite ca, subliniez ”conflictul profund al conștientului”.

J: Da, însă în ce constă acest conflict profund? În faptul despre care a și menționat Igor Mihailovici: că conștientul, a priori, se opune Lumii Spirituale, oricăror licăriri ale Personalității care tinde să trăiască în interiorul ei cu lumea Spirituală. Sistemul încearcă să facă totul pentru ca Personalitatea să nu dobândească această libertate lăuntrică și să rămână în robia agresiunii și a fricii.

T: Da, și de aceea cunoștințele despre același conștient sunt foarte importante. Și savanții, studiind conștientul, reclamează faptul că răspunsul la întrebarea:”Ce este conștientul?” necesită anume ieșirea în afara limitelor standard ale metodelor științifice. Căci dificultatea în studiere apare deja la etapa de formulare a întrebării însăși: ”De ce există conștientul?” Cercetătorii au chiar așa un termen ca ”problema dificilă a conștientului”.

J: Da, este așa ceva.

T: Da, în mediul științific această problemă este un subiect important de cercetare, și în filosofia modernă a conștientului, și în psihologie, și în neuroștiință, și în aceeași fizică cuantică. Savanții elaborează diverse teorii ale conștientului, studiază posibilitățile, inclusiv  introspecția, adică autoobservările.

Însă problema este că ei realizează, în mare parte, anume cercetări teoretice, adică ei, prin conștient studiază, să spunem așa, ”secțiuni” ale aceluiași conștient și fac concluzii prin propriul conștient, în același timp rămânând, în viața lor, robi ai aceluiași sistem, robi ai conștientului… Chiar s-a observat că imediat cum se aprofundează în problemele conștientului atunci și sănătatea proprie este afectată și acești oameni încep să se îmbolnăvească. Însă, de fapt, însăși conștientul și îndeplinește rolul acestui dop universal în studierea sistemului.

IM: Sistemul este împotriva faptului ca persoana să poată studia sistemul. Adică oamenii care au încercat pe cale științifică să studieze conștientul prin propriul conștient, întotdeauna ajungeau într-un impas. Iar acei care se apropiau mai mult, efectiv, pierdeau sănătatea, și mulți dintre ei pentru totdeauna (cei care erau prea insistenți), iar unii doar pentru un timp, atâta timp cât făceau această cercetare. Mulți cercetători au trecut prin aceasta.

Imediat ce ei se apropiau de ceva interesant, tot grupul se îmbolnăvea, și îndată ce stopau experimentele se însănătoșeau. Cu cât mai insistenți deveneau, cu atât mai grav se manifesta boala. Acesta este un fapt care este înregistrat și astfel de grupuri, apropo, au fost foarte multe.

Și foarte mulți, care s-au confruntat cu asemenea manifestări, pur și simplu, abandonau cercetările. De ce? Fiindcă se începe metafizica, inexplicabilul. Și foarte mulți din neurofiziologii moderni, savanți din alte domenii care realmente studiază conștientul, cum el lucrează, cum el funcționează, înțeleg foarte bine că se confruntă cu unele manifestări paranormale, metafizice și chiar se tem  să vorbească despre asta. Dar cine în ei se teme? Iarăși, același conștient:”Ce vor crede oamenii despre ei? Ei își vor pierde imaginea de savant”.

T:  Adică conștientul le propune să investească atenția în programele fricii și dubiilor acestuia.

IM: Da. Foarte mulți oameni și-au pierdut sănătatea, mulți și-au pierdut și viața când au încercat, cu ajutorul conștientului propriu, să studieze conștientul. Păi, aceasta este asemeni unui răscoale pe corabie: corabia este imensă, iar aici o pereche de marinari au decis să creeze probleme, să spunem așa. Păi, firește, ei erau sau suprimați, sau îi aruncau peste bord în concordanță cu legile acelor vremuri.

T: Prin urmare, sistemul nu va permite să fie studiat?

IM: Sistemul, firește, nu va permite să fie studiat, dacă în persoană prevalează Conștientul, dar nu Personalitatea. Sistemul poate fi studiat și trebuie studiat, însă doar de pe poziția Personalității ca Observator Spiritual, adică a dominării naturii Spirituale în om, dar nu a Conștientului secundar al naturii materiale care provine de la sistem sau de la cel care în religii este numit diavol. O întrebare simplă: poate oare diavolul să indice drumul spre rai? Nu, desigur. El poate arăta calea spre sine în cazan, dar nu în rai.

Sistemul, în realitate, este simplu pentru studiere pentru acel care devine parte a Lumii Spirituale. El nici nu prea este nevoit să studieze. Totul se vede ca în palmă, nici nu e necesar să te încordezi. Iar acel care se străduiește să studieze sistemul, fiind controlat de însăși sistem, prin conștientul său ca parte a aceluiași sistem, păi… aceasta, la sigur, nu va duce la bine. Aceasta este imposibil.

Despre aceasta, într-un fel sau în altul, în diferite timpuri, au vorbit oamenii înțelepți, acei care au fost numiți Înțelepții omenirii, care, într-adevăr, cunoșteau Lumea Spirituală, care lucrau intens asupra studierii propriului conștient ca parte a sistemului. Mai devreme sau mai târziu ei ajungeau la înțelegerea faptului că nu sunt parte a sistemului, ci parte a Lumii Spirituale. Și iată atunci li se deschideau toate tainele acestei mici și lipsite de valoare lumi tridimensionale, în care, ca atare, taine nici nu sunt. 

Cea mai mare taină a acestei lumi rezidă în faptul că diavolul există și diavolul este parte inseparabilă a fiecărui om. Și, în fond, totul rezidă doar în alegere – cui slujești tu. Iar omul nu poate să nu slujească. Chiar și atunci când el nu face nimic, se străduiește să nu se gândească la nimic și să nu se miște – el slujește diavolului. Inacțiunea, în special în aspect Spiritual, este slujire diavolului. Iar slujirea lui Dumnezeu – aceasta este slujire lui Dumnezeu. Aceasta este dezvoltarea în sine a percepției prin simțire. Aceasta este ceea ce te umple de Dragoste Adevărată și te face Nemuritor. Adică aceasta este Viață. Altceva nu poate fi.

T: Da, rezultă că întrebarea se referă doar la faptul cu ce trăiești tu lăuntric în fiece zi, de ce te umpli. De Duh, de recunoștință, de Dragostea lui Dumnezeu sau trăiești cu mândria, cu setea de a deține putere asupra cuiva, cu orice putere doar ca să pari, ca să fii considerat cineva… Însă, iarăși, în sistem.

IM: Sistemul domnește în tridimensionalitate. Însă conștientul fiecărui om dublează o parte a sistemului. Sistemul sau diavolul, întotdeauna tinde să devină Dumnezeu, sau, cel puțin, ca să fie considerat astfel. Sistemul înțelege, conștientizează că nu prezintă nimic, el nu se poate compara și nu poate poseda acele  capacități și abilități pe care le posedă Lumea Spirituală. Însă el încearcă să impună cel puțin așa o impresie Personalităților care îl ascultă. Iarăși, prin ce? Prin intermediul părții sale – prin conștient. Însă chiar și această parte – conștientul, fiind parte a întregului, ea posedă individualitate, și ea mereu tinde să se opună totului. Adică, iarăși acest paradox este condiționat de multiplele fragmentări, divizări.  Sistemul divide chiar și întregul. Însă, totuși, el rămâne controlat de conștientul universal sau de cel pe care noi îl numim sistem. Aici nu este niciun fel de confuzie. Aici totul este exact, întotdeauna totul este la locul său. Sistemul nu va permite niciodată nici uneia din părțile sale să dețină putere asupra sistemului însuși.

              

T: Adică persoana care urmează calea spirituală, de fapt, trebuie să înțeleagă că…

IM: Persona care tinde, care are ceva lăuntric, adevărat, ce nu poate fi substituit… Voi spune astfel, mai întâi de toate, omul trebuie să se clarifice cu sine: îi trebuie oare lui să meargă pe calea spirituală? Dacă vrea să se joace, las să se joace. Dacă vrea ca despre el să gândească astfel – păi, lasă-i să se gândească, lasă-i să se distreze. Iar dacă persoana, într-adevăr, dorește aceasta, dacă aceasta realmente este alegerea sa, atunci el trebuie să înțeleagă că nu este nimic mai simplu decât calea spirituală. Iată nimic nu este mai aproape ca Lumea Spirituală. Ea întotdeauna este cu tine, ea este alături, de aceea trebuie doar rațional să-ți utilizezi atenția. Și atât. Aceasta este foarte simplu. 

T: Adică trebuie să trăiești cu aceasta, dar nu să teatralizezi pentru public.

IM: Da. Dacă omul doar prin cuvinte spune că aceasta este necesitatea lui, dacă el încearcă să simtă ceva pur și simplu de dragul experimentului, bine, e ca un fel de joc doar pentru aceea ca alții să-l considere om spiritual. El petrece ore în rugăciuni și meditații împreună cu alți oameni, are loc un joc pentru public. Adică el încearcă, în tridimensionalitate, să creeze o impresie despre sine în fața conștientului altor oameni, o anumită părere despre sine, însă în realitate nu lucrează asupra sa, nu trăiește cu simțirile, iar aceasta foarte bine se simte… Doar se joacă. Nu studiază, măcar elementar, cum lucrează conștientul său, cum conștientul îl controlează pe el, cine îl împinge la aceste acțiuni.  El nu înțelege aceasta, ci doar joacă așa un joc de la sistem, atunci evident că el nu va ajunge nicăieri jucând în iluzie. Așa și se va rătăci în această iluzie, și firește că acolo va și rămâne până când însuși nu va deveni, iarăși, aceeași iluzie.

În asemenea cazuri, astfel de persoane întotdeauna au dubii, frici… păi, șabloanele obișnuite ale conștientului. În ciuda jocului extern pentru public, acești oameni, în realitate, au dubii referitor la tot și, mai întâi de toate, referitor la Dumnezeu și la tot ce este legat cu Lumea Spirituală, de aceea ei și se joacă. Însă pe ei îi îndeamnă la asemenea acțiuni mândria lor. Iar mândria este parte a conștientului care leagă strâns Personalitatea, la figurat vorbind, de mâini și de picioare și o impune să îndeplinească ceea ce îi este benefic sistemului.

VIDEOUL  №8

IM: Primul lucru este studierea de sine. Și toți trec prin această cale, altfel nu se va primi.  Până nu vei înțelege că conștientul tău, de fapt, îți joacă feste și îți arată multe din cele ce le considerai fiind reale, însă ca atare nu sunt, păi, aceasta este doar luptă pentru atenția ta. Până nu vei conștientiza aceasta, tu nu vei înțelege mai multe.

Ce este această lume? Este doar o iluzie, sunt umbre ale oglinzilor distorsionate ale septonului. Este o anumită putere care naște tot, acest tot se distorsionează și, într-un final, trece în undă, această undă devine materie și rezultă că noi toți suntem iluzie. Dar noi cu tine ne simțim unul pe altul, iată și pe sine, mâinile, masa și tot restul. Pentru noi aceasta este important. Dar cine simte, cum simte, de ce simte? Dar ce se află  în spatele la aceasta? 

Faptul că există ceva diferit, ceea ce a creat toată materia și ce constituie însăși Viața… Păi, dacă ar fi să omitem ceea ce numim Duhul Sfânt sau manifestarea Dumnezeiască – atunci totul va dispare. Datorită acestei lumini în interiorul septonului, oglinzile acestuia reflectă și creează iluzie. Acestea reflectă doar lumina interioară, acestea creează materia. Dacă privim, ce este materia, ca atare: materia este iluzie. Însă cu cât mai densă este această iluzie, cu atât ea devine mai materială. Și materia percepe materia ca pe materie.

Observă, chiar somnul… Să luăm ceva simplu, lucrul minții. Observă, în somn noi simțim totul real, noi nu facem diferență între aici și acolo. În rare cazuri noi conștientizăm că acesta este somn. Iar, în rest, aceasta tot este real. Iată de pe poziția, iarăși, a observatorului sau spectatorului noi vedem acest teatru de acțiuni, pentru noi solidul este solid, materialul - material, noi auzim, mirosuri, gusturi, pentru noi viața trece absolut real… aceiași iluzie este aici. Prin ce diferă ea? Bine, aș spune prin durata sa. Și mai diferă substanțial prin faptul că în această iluzie noi avem posibilitatea de a dobândi Viața.

Bucuria poate fi diferită. Bucuria poate fi de la conștient, de la achiziționarea unui lucru, însă ea este de scurtă durată. Iată de ce bucuria unității prin simțire cu Lumea Spirituală, ea nu se epuizează, ea nu se termină. Ea este întotdeauna, fiece clipă este nouă. Este o infinitate de noi senzații, de percepții prin simțire. Este o viață clocotindă, ea este plină de Viață. Viață plină de viață, altfel nu o poți numi. Iar în lumea materială  este o iluzie de scurtă durată. 

Dacă omul, venind în această lume nu a ieșit din ea Viu, atunci el, pur și simplu, și-a irosit viața. De aceea și trebuie de studiat propriul conștient. Însă aici este un mic fenomen: când omul studiază conștientul său, el se îngrozește, conștientul se îngrozește. Iar când Personalitatea conștientizează că ea este Personalitate, ea simte o fericire incredibilă. De ce se întâmplă aceasta? Fiindcă, în aceste momente, fiecare dintre ei contactează cu cel care i-a creat…

____________

  
Rating: 5 / 5 from 5




Recommended Book

AllatRa Book download