Conversație vie paginile 28-40

Textul emisiunii ”Conștientul și Personalitatea. De la inevitabil mort la veșnic viu” sub redacția Anastasiei Novîh. ( Notă, abrevieri în text: prezentatoarea Tatiana – T, Igor Mihailovici Danilov – IM; Jana- J; Volodea – V; Andrei – A).  

01:35:58 - 02:18:42

_____________

T: Igor Mihailovici, ați vorbit anume despre manifestările Maicii Domnului, ale îngerilor etc. Oamenii se întreabă: ”Prin ce se deosebește vederea spirituală de plăsmuirea imaginației lor? Ce este vederea spirituală?”

IM: Vederea spirituală este anume vederea realității. Și iată acum, încercând să explic aceasta, aș putea ușor să induc oamenii în eroare. Deoarece conștientul (imaginația, halucinația conștientului) mereu conturează în forme obișnuite: în acele în care ne putem imagina, în acele pe care le vedem.  Aruncă o privire în conștient, acesta îți va arăta multe. Dar cum poți vedea manifestarea Sfântului Duh, a îngerului sau altceva? Numai prin ochii lăuntrici. Însă ei nu-ți vor arăta o imagine tridimensională.

T: Da... numai prin ochii lăuntrici… Este interesant faptul că oamenii care, cu adevărat, în practică, merg pe calea spirituală se înțeleg unul pe celălalt indiferent de apartenența la o religie sau alta, pentru că Adevărul este unul pentru toți. Și înțelegi aceasta citind scrisori din diferite colțuri ale lumii, comunicând cu oameni care au crescut în mediul diferitor culturi sau tradiții religioase.

Spre exemplu, cum este spus atât în creștinism cât și în sufism despre cunoașterea Dragostei lui Dumnezeu? În tratatele sufiste practicienii descriu ce înseamnă să-L cunoști pe Dumnezeu: aceasta înseamnă să trăiești contemplându-L pe Dumnezeu cu inima. Iar prin ”contemplare” sufiștii anume că subînțeleg ”vederea spirituală”. Ei subliniază că unii oameni se înșeală considerând că vederea spirituală și contemplarea este o oarecare imagine a lui Dumnezeu pe care o plăsmuiește și o prezintă conștientul lor în virtutea unor închipuiri ale lui, a memoriei sau a minții. 

IM: Cum altfel, aceasta e doar o programă  a șabloanelor conștientului...

T: Iar adevărata contemplare este deja un rezultat al râvnei în Dragostea sinceră  și înălțătoare. Dragostea care te ridică ca Personalitate la o astfel de înălțime, unde însăși viața lăuntrică devine unica aspirație către Cel Iubit, către Dumnezeu, către Lumea Spirituală... numai pentru El. Și este iată această conștientizare lăuntrică că în afară de El nimic mai mult nu există.

J: Da, pentru că înțelegi că lucrul asupra ta se manifestă, mai întâi de toate, prin sinceritate și onestitate. Și toată aceasta are loc prin auto-constrângere. Altfel spus, nu cuiva îi trebuie, ci, în primul rând, tu ai nevoie de aceasta. Aici deja intervine această necesitate lăuntrică de a trăi cu ceea ce e Dumnezeiesc, de a trăi cu Lumea Spirituală. Și tu deja ești însetat de acest contact lăuntric; de adâncirea în această nemărginită bucurie a Dragostei; de această viață în simțiri profunde deoarece îți oferă ceea ce e adevărat, îți dăruiește Viața, te reînvie prin Dragoste. Simți cum ea te umple, simți bucuria acelei lumi care nu este temporară, cum ea se revarsă peste margini, cât este de multă; cum ea, prin mulțumire și Dragoste, se manifestă în nemărginirea sa. Tu înțelegi că aceasta este atât de simplu! Și de la asta tu simți așa o gratitudine, te afli în așa o stare de har... este foarte greu de a o reda prin cuvinte. Efectiv, te unești cu această sursă de Dragoste Dumnezeiască și devii parte componentă a ei. Și râvnești să emani necontenit această Dragoste și să te afli în ea. Deoarece în astfel de momente înțelegi că... Duhul e în libertate!

IM: Da... Pentru a te alătura Lumii Spirituale trebuie să te afli de partea Lumii Spirituale și  însuți să devii Duh, atunci și te vei alătura. Adică Duhul se poate contopi cu Duh, materia cu materie. Focul cu foc, apa cu apă. Însă focul cu apa nu se pot amesteca.

T: Igor Mihailovici, într-o scrisoare de la o persoană care practică sufismul avem așa o întrebare. În aceleași tratate sufiste există o astfel de descriere care spune că atunci când persoana exercită “mujahat”, adică jihad-ul lăuntric împotriva propriilor pasiuni josnice, atunci i se deschide “mushahadah”, adică această contemplare beatifică a Dragostei nesfârșite, această încântare îndelungată de măreția și atotputernicia lui Dumnezeu... Și întrebarea este: „Când omului i se deschide vederea spirituală, se șterg oare diferențele dintre această lume pământească și Lumea Spirituală?”

IM: În realitate, atunci când omului i se deschide “mushahadah”, diferențele nu se șterg în niciun caz. Pur și simplu, se capătă o percepție nouă, diferită de acea cu care s-a obișnuit omul ca Personalitate (cu acea percepție care îi este impusă de către conștient). Persoana dobândește una nouă. Ea nu poate fi asociată cu nimic în această lume și chiar este dificil  s-o descrii. Spre exemplu, cum să descrii Dragostea Dumnezeiască? Încercăm s-o descriem prin cuvinte pământești, deseori vorbim despre aceasta, însă oricum este o denaturare, oricum este împământenirea acelei fericiri. Iată, noi spunem – fericire. Dar ce este fericirea în percepția umană? Este un fenomen efemer, momentan, care trece foarte repede. Acolo, însă ea este nesfârșită. Noi spunem: fericire nemărginită și comparăm oceanul nemărginit cu picătura în palma ta. Și iată anume această picătură în palmă noi și o numim fericire nemărginită în această lume. În realitate este un ocean, este fără limite, nu are nici început, nici sfârșit. Și este dificil să redai aceasta.

T: Aceasta înseamnă că diferențele dintre lumea pământească și Lumea Spirituală nu se șterg, ci ...

IM: ... diferențele nu se șterg ele, dimpotrivă, devin evidente. La ce mă refer eu? Transmiterea cunoștințelor și a experienței într-o asemenea manieră este atractivă doar filozofic. Aceasta sună bine, despre asta se vorbește și se scrie. Or, pentru conștient este acceptabil faptul că se șterg limitele și pentru el faptul este atrăgător. Anume pentru conștient este atrăgător faptul că „limitele se șterg și această lume treptat trece în cealaltă, și acea lume este parte din aceasta”, ca yin și yang.

Evident că Duhul este prezent în această lume, și tot ce este viu de aceea și e viu pentru că este Duh, exclude Duhul și va dispărea totul. Aceasta înseamnă că o parte a Lumii Spirituale este aici, însă ea e prezentă doar ca mișcare, nimic mai mult.

Iar mai departe totul deja decurge așa cum decurge, însă are loc după voia Regelui care conduce aceasta. Și îi este dată această putere nu pentru că s-a răsculat, sau pentru că este puternic, sau egal lui Dumnezeu și a cucerit  lumea – nu, în niciun caz. Noi deja am vorbit foarte mult despre aceasta, nu vom repeta. Sensul constă în faptul că sistemului îi este convenabil ca conștientul oamenilor să perceapă astfel, aceasta îi alimentează mândria. De facto, însă totul se schimbă drastic, anume că și dispar imaginile, și este perceperea deșertăciunii acestei lumi.

Iată de ce de multe ori am vorbit și voi mai repeta despre faptul că, Personalitatea nu percepe lumea tridimensională. Personalitatea începe a percepe această lume din dimensiunile net superioare. Iar din dimensiunile net superioare, chiar dacă ne exprimăm în limbajul fizicii, această lume se transformă în nimic. Este ridicolă, este cu adevărat ridicolă. Dacă ar exista o astfel de oglindă ce ar putea reflecta pentru conștient felul în care Personalitatea vede și percepe această lume, cred că ar fi cel mai tare spectacol care ar fi putut fi în această lume. De ce? Deoarece ceea ce noi considerăm că este viață, se dovedește a fi un vid, care doar se mișcă  schimbând iluziile.

Din această cauză astfel de interpretări induc puțin oamenii în eroare și, din păcate, intensifică influența conștientului asupra Personalității. Iar oamenilor, care se adâncesc în anumite reflectări referitoare la astfel de interpretări, le este mai dificil să se elibereze. Deoarece Personalitatea primește de la conștient informația despre faptul că „trebuie să se șteargă limitele și totul să devină un  întreg”. Iată de aceea  Personalitatea și caută, mai apoi, calea într-acolo unde totul e un întreg... Iar  diferențe sunt. Ceea ce e Viu nu poate fi mort și, cu atât mai mult, ceea ce e mort nu poate fi Viu.

J: Da, într-adevăr, este o informație foarte utilă pentru practician. Este un exemplu des întâlnit, și eu însumi m-am ciocnit de aceasta la început de cale, că atunci când persoana abia începe a practica, primul impediment este frica din partea conștientului, adică frica de a ieși în afara limitelor obișnuitului. Când, spre exemplu, persoana pentru prima dată în viață a avut o practică de succes și a venit în contact... iată prima experiență de contact cu spiritualul... acest prim contact cu necunoscutul, el ca și cum cauzează și atacul din partea conștientului. Cu alte cuvinte, conștientul îi impune frică. În primul rând, frica că persoana își poate pierde   autoidentificarea de sine. A sa oare autoidentificare? Iată în ce constă întrebarea. În fond, propriul „Eu” îl poate pierde doar conștientul.

T: Conștientul se teme de ceea ce e nou, în special când vine acest  moment despre care ai vorbit, momentul contactului cu spiritualul, cu ceea ce, pentru conștient, este în afara limitelor pentru că este necunoscut pentru acesta și calea într-acolo îi este închisă; conștientul nu știe, nu înțelege. Cum a spus Igor Mihailovici, în acest moment, pur și simplu, are loc „ieșirea Personalității în afara acelor limite în cadrul cărora poate funcționa conștientul”.

J: Da, și dacă persoana nu s-a lăsat înșelată de prima teamă, atunci apare a doua teamă din partea conștientului, cum ar fi: „ție niciodată nu-ți va mai reuși așa ceva”.

T: Da, dar mai întâi conștientul îți spune, că: „Iată, memorează aceste senzații pe care le-ai avut acum, sau pe care le-ai avut în trecut și neapărat repetă-le data viitoare”.

J: Desigur, fiindcă el știe că data viitoare persoanei nu-i va reuși exact la fel. De ce? Pentru că, începând să îndeplinești practica spirituală, data viitoare, în loc să faci aceasta, îți vei încorda conștientul să-ți amintești cum totuși a fost data trecută...

T: Iar conștientul, plus la toate, va mai și  înfrumuseța acest „trecut eroic”. Și atenția ta devine captivă… În loc de practică e un film despre Superman proiectat de conștient, unde regizorul este mândria ta. Și în genere, ce îți poate arăta conștientul? Îți arată iluzii ordinare, imagini, tot ce e aparent... Pentru că aceasta este tot de ce e în stare.

IM: Ați menționat foarte exact că conștientul creează o iluzie și încearcă să lege Personalitatea de această iluzie. Însă observați, nu de practică, și nici de experiența anterioară, ci de acea iluzie creată de conștient în baza experienței anterioare. Respectiv, persoana îndeplinind practica spirituală (indiferent de e rugăciune, meditație etc.), ea capătă experiență simțuală, adevărata experiență, experiența de percepere a Lumii Spirituale. În el se manifestă ceea ce este imposibil de exprimat prin cuvinte. Și anume aici conștientul Primar, dat fiind faptul că are o vădită legătură cu Personalitatea, el primește ecouri, izbucniri. Acesta nu primește acea informație pe care a perceput-o Personalitatea.

Conștientul Primar primește doar ecouri. Nu flacăra focului, ci, să zicem, sclipiri îndepărtate și căldură ușoară. Însă, în baza acestora, el își creează iluzia. Și după ce persoana a ieșit din practica spirituală sau din rugăciune, peste ceva timp el o impune să analizeze: „Ce ai sesizat? Ce ai perceput?”  Și deja își impune propria variantă... în interpretarea sistemului. Aceasta nicidecum nu e acea experiență... Personalitatea capătă adevărata experiență, iar conștientul creează iluzia în baza acestei experiențe. Ulterior, el începe a-i povesti Personalității că „tu trebuie să simți aceasta, aceasta și aceasta”, cu alte cuvinte o aduce în lumea materială. Conștientul impune persoana să simtă manifestările fizice pe care el le simțea în timpul practicii.

Însă, iarăși, ce avea loc în timpul practicii? Când Personalitatea contacta cu ceea ce este necunoscut pentru conștient, căpătând experiență spirituală, bineînțeles, că aveau loc alte procese, manifestări mai puternice ale altor tipuri de energii. Este fizică elementară. În corpul fizic, la fel, sunt ecouri ale acestor manifestări. Și conștientul, subliniez din nou, conștientul Primar le poate percepe. Ulterior, predispune Personalitatea, spunând: „Nu îți va reuși nimic. Ai ajuns acolo întâmplător. Iar pentru a ajunge acolo și a te statornici trebuie mai întâi să generezi în tine aceste senzații în corpul fizic. Trebuie să te afli în stare modificată a conștientului...” Și respectiv, începe să povestească ceea ce a perceput, însă, ca de obicei, cu substituire. Și persoana încearcă să facă ceva, însă deja face cu ajutorul conștientului și nu-i reușește. 

Ulterior, conștientul începe a-i spune:„Oare a fost acea experiență sau a fost doar o iluzie? Sau poate a fost auto-sugestie, auto-hipnoză? Poate a fost halucinație, poate a fost doar o coincidență faptul că ai simțit aceasta. În fond, după cum vezi, aceasta nu există. Iar faptul că despre aceasta vorbesc alți oameni, ei cad în înșelăciune, în iluzie. Este un fel de fanatism care vorbește în ei până la unele tulburări psihice, faptul că ei văd ceea ce nu există. Și iată, dacă vei practica și te vei ocupa cu  aceasta și cu tine se va întâmpla o nenorocire. De aceea, mai bine nu face asta. De ce? Doar ai încercat și nu ai reușit. Rezultă că aceasta nu există.” Iată cum des și dens conștientul îndepărtează oamenii de la calea adevărată, înlocuind-o cu anumite, să zicem, elementare reprezentări teatrale în tridimensionalitate; impunând persoana să exercite ceva fizic, să îndeplinească anumite practici, să se așeze corect, să se scoale corect. Dar ce importanță are în ce poziție se află corpul tău?! Ce importanță are ce faci în tridimensionalitate?!  Cânți la o tamburină, aranjezi pietre sau efectuezi un alt ritual – acesta este doar un ritual, este doar ceea ce îți impune sistemul.

Dumnezeu, El este alături. El este, într-adevăr, mai aproape decât artera ta carotidă. El este foarte aproape și este foarte ușor să vii la El. Însă în cale îți stă ceva mai mult decât munții. În cale îți stă conștientul, iar conștientul este parte a sistemului. Cu alte cuvinte, în calea spre Viu stă ceea ce e mort. Și aceasta trebuie de reținut.

Și în niciun caz să nu te concentrezi la ceea ce îți povestește conștientul. E nevoie de râvnă spirituală, experiență spirituală. Trebuie să învățăm..., pur și simplu, să Trăim. Iar Viața e minunată. Și indiferent ce ar spune conștientul, indiferent cât de mult te-ar convinge că „nimic nu-ți reușește, și tu nu  poți nimic ”, pe tine asta nu te privește. Tot ce spune este despre sine. Conștientului într-adevăr nu-i va reuși. Și el într-adevăr nu știe nimic despre Lumea Spirituală. Doar ecouri despre care vorbesc oamenii care au perceput ceva și din asta el își face propriile imagini iluzorii. De aceea, principalul e să-ți continui calea și să nu renunți. Și să nu-i asculți pe cei care te ghidează greșit... mă refer la conștientul tău. Pentru că conștientul tău nu este al tău, ci este parte a sistemului, fapt care nu trebuie uitat. Atunci totul va fi bine, atunci totul îți va reuși.

J: Da... iar când trăiești prin percepție simțuală, atunci tu, pur și simplu, Trăiești. Și în aceasta e o diferență enormă, deoarece este ca și cum ai respira aer. Și, pur și simplu, știi în interior... cum este... să respiri... și atât. Conștientul nu oferă libertate Personalității. Trebuie, pur și simplu, să știi că dacă ți-a reușit o dată, atunci a doua oară nu visa, nu-i învinui pe toți cei te înconjoară de faptul că nu ți-a reușit pentru că este doar un șiretlic, este o „salutare” din partea conștientului când el caută inamicul în exterior. Trebuie, pur și simplu, să înțelegem că conștientul poate crea astfel de obstacole, fiindcă nu-i este convenabil ca tu să te eliberezi spiritual. Și atunci când înțelegi că acesta este doar lucrul conștientului, că el este acel care acționează astfel, nu te mai lupți cu el, ci continui să te deschizi în libertate. Cu alte cuvinte, înțelegi că totul devine foarte ușor, că nu ai atașament față de trecut, nu ai atașament față de viitor. Înțelegi faptul că, în practica spirituală este constantul „acum”, deoarece aceasta este adevărata Viață. Iar în Viața adevărată fiecare moment este unic.

T: Este absolut corect.

J: Atunci tu, pur și simplu, trăiești cu lăuntricul, tu ești plin în interior. Tu vezi această diferență nu atunci când privești cu ochii pământești la persoană, ci când privești cu văzul spiritual lăuntric. Devine foarte ușor să diferențiezi Adevărul de Minciună, pentru că indiferent ce ar spune cineva, tu deja simți ce se întâmplă ca atare... Persoana devine pentru tine ca o carte deschisă: sunt vizibile toate gândurile ce vin de la conștient, persoana este văzută în toată esența sa spirituală deoarece tu simți, iar simțirile nu pot fi mințite. Tu simți cine e gol în interior și nu are experiența spirituală despre care vorbește conștientul său.

La fel îi simți pe acei, care ca și tine se află în stare de practică permanentă, pe acei care trăiesc cu Lumea Spirituală, care sunt plini de această scumpă Dragoste Dumnezeiască. Tu vezi esența lui spirituală pentru că o simți din interior, și înțelegi faptul că în spatele acesteia este ceva mai mult, ceea ce vă unește. Și această experiență nu se aseamănă cu acea care era în viața obișnuită când alimentai conștientul cu atenție. Fiindcă, în tridimensionalitate tu alimentai imaginile... tu alimentai propriul conștient. Iar când ai început să trăiești cu Lumea Spirituală, atunci toată atenția ta... este îndreptată prin simțirile profunde către Dumnezeu. Atenția ta este orientată spre ceea ce e drag, spre Sursă. Tu, pur și simplu, Trăiești în Duh. Fiecare alege cum să trăiască, fiecare alege singur.

IM: Ai menționat foarte bine. Văzul spiritual se deosebește substanțial de cel pământesc. Văzul spiritual oferă înțelegerea Adevărului, vezi ceea ce este într-adevăr. Iar văzul pământesc este doar ceea ce conștientul vrea să-ți impună sau să-ți arate ție ca Personalitate. Altfel spus, creează o nouă iluzie, acea în care tu trebuie să crezi, acea care trebuie să te distragă de la adevărata ta menire, de la ceea pentru ce tu ești aici. În aceasta este o mare diferență.

La fel, despre minciună... Minciuna este element al sistemului. În Lumea Spirituală nu există și nici nu poate fi minciună. În Lumea Spirituală este doar Adevăr. Iată de ce văzul spiritual, subliniez din nou, acesta întotdeauna arată ceea ce există realmente.  Un moment important este faptul că oamenii aspiră la magie din cauza că, în realitate, Personalitatea tinde spre dezvoltare spirituală...

T: Prin urmare Personalitatea simte această necesitate de dezvoltare spirituală, dezvoltare a ceva ce e în afara limitelor, iar conștientul, pur și simplu, substituie această necesitate cu magia?

IM: Da. Aici este sens. El anume constă în faptul că Personalitatea caută să afle Adevărul. Personalitatea tinde spre libertate, spre adevărata libertate. Personalitatea nu are și nici nu poate avea inamici, se are în vedere în Lumea Spirituală. Din perspectiva înțelegerii Lumii Spirituale, Personalitatea este absolut liberă. Ea caută această libertate, ea aspiră spre ea. Iar conștientul, după cum am mai menționat, face tot posibilul pentru ca Personalitatea să nu se dezvolte ca ființă Spirituală. Altfel spus,  pentru a-și păstra puterea, puterea sa iluzorie asupra Personalității.

Corect... absolut corect ai spus. Din fericire, aș vrea să menționez că foarte mulți oameni au început să înțeleagă aceasta. Și, într-adevăr, la ora actuală, poți vorbi cu mulți tăcând. Anticipând, voi spune că, an de an, astfel de oameni vor fi tot mai mulți și mai mulți. Și este plăcut... este cu adevărat plăcut.

Sensul rezidă în faptul că limbajul practicienilor  sau al oamenilor ce merg pe calea spirituală, care cu adevărat tind spre Dumnezeu indiferent de religie, confesiune, sau orice altceva,  este unul, și oamenii se simt unii pe alții. Dumnezeu cu adevărat este unul, Lumea Spirituală este una și oamenii nu au absolut nimic de împărțit. Conștientul divizează. El creează învrăjbire, impune iluzii doar pentru putere, pentru dorința de dominare asupra Personalității. Însă, când oamenii înțeleg ce este cu adevărat Lumea Spirituală, ei devin o singură familie, indiferent de naționalitate, de viziuni religioase, a fost omul ateist sau oricine ar fi fost până în momentul când a putut simți că Lumea Spirituală există. Odată ce persoana a simțit, a perceput și a înțeles aceasta, ea devine parte a familiei spirituale; a adevăratei, realei, inseparabilei familii unde viața e Veșnică, ea nu se sfârșește și, bineînțeles că, ea nu este în tridimensionalitate, ea nu e pământească.

Tot ce-i pământesc e finit, orice ar exista aici, este temporar. Chiar aceleași iluzii impuse de conștient, ele sunt temporare. De aici și rezultă așa situații că oamenii slujesc cu credință și fidelitate toată viața unei religii, însă până în cea din urmă zi se îndoiesc: „Oare este Dumnezeu?” De ce? Deoarece ei au slujit... au slujit conștientului. Și iată aici este așa un moment: cui au slujit ei cu conștientul lor? Cu siguranță nu lui Dumnezeu și nici Lumii Spirituale. Ei au slujit doar sistemului: în folosul anumitei  organizații, în favoarea propriilor dorințe sau ceva de acest gen; dar cel  mai des, în folosul dorințelor străine impuse lor de către conștientul străin, nici măcar de al lor. Iar când oamenii ajung să cunoască în practică, în realitate, când ei dobândesc Cunoștințe, atunci nu mai au nevoie de cuvinte. Ei înțeleg aceasta, ei știu. Ei știu cine sunt, ei știu unde merg și pentru ce. Aceasta este valoarea supremă. Pentru aceasta oamenii vin aici, pentru  a se naște... a se naște Vii.

J: Da...

T: Igor Mihailovici, am fost profund marcată de ceea ce tocmai ați spus, în special ceea ce ați menționat despre familia unită în sensul spiritual. Însă conștientul răsucește cu banalitate totul  și impune anume idei pământești despre propria familie. El îndată fragmentează și divizează... Îți arată anumiți oameni, imagini... Altfel spus, îți arată rudele de carne și sânge. Și mai mult de atât, primul lucru care vine în minte, sunt anume relațiile emoționale cu acești oameni, mai concret relațiile cu conștientul lor.

Cel mai interesant este că anterior, aflându-te cu acești oameni mai mult în relații cotidiene, nu-ți venea niciun gând măcar, ce sunt, de fapt, acești oameni... că în acești oameni, la fel ca și în tine, este parte a Sfântului Duh, că sunt Personalități, Personalități în sensul nematerial al acestui cuvânt.

Și de ce gândeai așa anterior? Pentru că, pur și simplu, gândeai, ci nu simțeai, pentru că însuți erai și trăiai prin conștient. Iar, conștientul, bineînțeles, în toate și întotdeauna are la bază propriul egoism. Și iată, dacă e să privim cu onestitate la relațiile cu apropiații, ce se întâmplă în acele momente când trăiești sub dictatul propriului conștient? Conștientul tău permanent subestimează importanța altora în comparație cu tine. La el totul e în gânduri tainice și conștientul se teme să le expună. El se teme de puritatea relațiilor, de sinceritate, de simplitate. De ce? Deoarece conștientul râvnește la putere, el este preocupat de coroana sa: cine și ce a spus rău despre tine, sau invers, cine te-a lăudat. Iată în acest context și ți se perindă viața, mai exact, decurge viața conștientului tău. Însă, când realizezi că tu, de fapt, ești  Personalitate, atunci în altă persoană, în primul rând, vei vedea  potențialul ei spiritual, vei vedea Personalitate spirituală. Și, cel mai important, e că tu o simți indiferent de faptul ce îți spune conștientul tău.

IM: Este adevărat. Cum percepe conștientul nostru ce este „familia”, cine sunt „rudele și apropiații”? Iarăși, sunt mama, tata, copiii, bunicii, buneii, frații, surorile, și, într-un fel, toată familia. În realitate, când oamenii dobândesc experiență spirituală, ei înțeleg că toți sunt una, indiferent de culoarea pielii, indiferent de locul de trai. Este una, un tot întreg, este omenirea. Fiecare are suflet. Și nu este corect să-i faci rău cuiva, fiindcă e ca și cum i-ai face rău celui mai apropiat om. Este incorect să urăști pe cineva, chiar dacă omul e rău și ți-a făcut ceva rău, trebuie să înțelegem că este conștientul său. Eu nu spun despre faptul că dacă ai fost lovit pe obrazul stâng întoarce-l pe cel drept. Când în fața ta este sistemul trebuie să-l faci să înțeleagă, altfel nu va conștientiza. Dar vreau să subliniez că Personalitatea, ca potențială Ființă Spirituală, este la toți totuna, ea aparține mai mult Lumii Spirituale. Și doar atunci când cedează, pierde propriul Armaghedon și devine parte a sistemului, atunci ea, pur și simplu, moare... Da, lent... Subpersonalitatea e problemă, chinurile de după moarte de asemenea sunt grele. Însă întrebarea nu constă în aceasta... Oricum este vremelnic, oricum ea va înceta să existe.

Însă, până când omul este viu, are șansă, are posibilitatea de a se alătura Lumii Nemărginite, Lumii Spirituale și a deveni parte a familiei enorme. Și, iată aici, este important de înțeles că orice rău înmulțit de om prin conștient, acesta cu adevărat stă între Personalitate și Lumea Spirituală și te îndepărtează de oamenii cei mai dragi ție. Și, după cum am mai spus, cel mai apropiat este orice om. În special, aceasta o simt și o înțeleg oamenii care, în mod practic, ajung să perceapă Lumea Spirituală. Ei înțeleg totul.

Bineînțeles, este și aspectul negativ, vorbind în limbaj pământesc. De ce? Pentru că, cum s-a mai zis, se simte și minciuna din partea conștientului. Când persoana vine, să spunem în limbaj religios, „cu diavolul în sân” și vorbește din numele diavolului, evident, nu este plăcut. Îți este milă de Personalitatea lui, îți este milă de... momentul pierdut de dobândire a cunoașterii spirituale. Însă, în același timp, când persoana permite ca ei, ca Personalitate, să-i dicteze conștientul și prin ea se realizează răul, aceasta este neplăcut. În schimb, omul știe Adevărul. În schimb, el știe cu cine vorbește: comunică cu Duhul sau comunică cu diavolul. Este, de asemenea, un lucru important.

J: Da, și acesta este unul din acele efecte adverse ale dezvoltării spirituale: când tu simți omul înainte ca acesta să înceapă a vorbi, când simți din partea cui va începe a vorbi și ce dorește cu adevărat. Și deja cunoști scopul final al vizitei sale. Pentru că aceasta nu este ceva extrasenzorial când oamenii prind fragmente ale gândurilor. Nu, aici totul este mult mai serios. Tu ai o înțelegere completă și cuprinzătoare.  Tu ai o percepție completă și cuprinzătoare. Și îți sunt clare relațiile de cauză-efect, altfel spus, tu vezi mai profund, tu știi din partea cui vorbește omul: din partea Duhului sau a sistemului. Și știi ce anume vrea sistemul. Tu, pur și simplu, știi...

_____________

VIDEO TEXT

Ce e Viu nu poate fi mort,

și, cu atât mai mult, ce e mort nu poate fi Viu.

 

_____________

IM: Dacă e să privim adevărul în față, atunci conștientul manipulează persoana. El concomitent și ajută: noi comunicăm și ne percepem unul pe celălalt cu ajutorul lui.  Însă el, camuflându-se prin posibilitățile sale intermediatoare, diplomatice dintre Personalitate și tridimensionalitate, manipulează cu persoana.

Personalitatea nu este cu totul materială. Dacă conștientul este material, apoi Personalitatea este nematerială. Pentru înțelegerea acestui proces voi explica simplu cum acesta are loc. Conștientul este un intermediar, el are legătură directă cu Personalitatea. Iată de ce noi și percepem, de ce noi vedem, sesizăm etc. În acest proces Personalitatea  primește acea informație despre tridimensionalitate pe care i-o oferă conștientul în acea formă în care noi ne-am obișnuit s-o vedem. Însă, când persoana descoperă posibilitatea de vedere lăuntrică, atunci tridimensionalitatea apare cu totul diferit, și noțiunea de imagine cu două picioare sau ceva de acest gen, aceasta nu corespunde întocmai realității.

T: Cu alte cuvinte, se pierde valoarea materiei înseși?

IM: Da. O persoană a exprimat bine această manifestare. El a fost întrebat: „Cum vezi  altă persoană?” Și el a răspuns: „Ați văzut vreodată rotația unui electron, anume norul de electroni? Ceva de felul dat, numai că e mai multă murdărie”.

T: Iată, aceasta la fel e o întrebare frecvent întâlnită: „Ce înseamnă vedere diferită a altei persoane?” Anume atunci când persoana nimic mai mult decât tridimensionalitate n-a văzut și nu are această experiență practică de percepere prin simțire, atunci ce îi va arăta conștientul în altă persoană? Doar corpul, altfel spus, în limbajul fizicii, o imagine tridimensională, fiindcă astfel este sintonizată percepția conștientului său.

IM: Da, așa este. Persoana vede în altă persoană tridimensionalitatea: simplu mânuțe, piciorușe și restul. Însă, dacă vom privi din perspectiva percepției prin simțire, cu adevărat din perspectiva percepției spirituale la tridimensionalitate, ce vom vedea chiar dacă privim o altă persoană? Noi vedem un obiect - o pată neclară. Ea se aseamănă cu... rotația aceluiași electron în jurul nucleului unui atom. Pur și simplu un nor neclar, și sunt vizibile toate componentele lui. Însă noi nu vedem un obiect tridimensional atunci când percepem prin simțire. Și aici, desigur, ne vine în ajutor conștientul. Adică prin conștient noi vedem obiectul. Și rezultă că atunci când persoana este destul de dezvoltată spiritual, este liberă, ea simte una, dar vede cu totul altceva. Persoana foarte bine înțelege că vede obiectul cu ochii pământești. Însă ea vede același obiect și cu ochii spirituali. Ea vede dacă persoana este sau nu  împlinită spiritual. Dacă este pustie sau plină în interior. Și iarăși, în ce stare se află Personalitatea sa: în stare de sclav sau a obținut un grad de libertate.

Și de ce mulți participanți vă scriu scrisori (le-am citit înainte de emisiune), ei pun întrebări de tipul: „De ce acei pe care îi considerau spirituali, ei îi simt că sunt pustii în interior?” Anume în aceasta și constă sensul, că oamenii care personal se dezvoltă, ei încep a simți. Iar percepția prin simțire este vedere prin simțire. Cu alte cuvinte, ei simt că persoana spune lucruri corecte, iar în interior este goală. Dar în felul acesta, iarăși, și conștientul se poate juca cu oamenii. Persoana intră în templu și în loc să se roage Domnului, ea începe a se întrece cu El în mărimea lopățelelor, ca în nisip, și a înainta pretenții lui Dumnezeu. De ce? Deoarece persoana este pustie în interior.

Conștientul nu-i permite să înțeleagă, nu-l lasă să perceapă nimic dumnezeiesc. Iar persoana vrea... conștientul îi povestește persoanei că tu trebuie să simți manifestarea Lumii Spirituale la nivel fizic. Trebuie neapărat ceva să se întâmple chiar acum, atunci tu vei crede. Însă de câte ori oamenii prin aceasta au trecut, pe parcursul istoriei omenirii, când realmente aveau loc fenomene cu manifestări metafizice și alte lucruri de felul dat. Și ce făceau oamenii?! Cum percepea aceasta conștientul lor? El începea să inventeze, să explice prin fenomene naturale, prin anumite întrebări metafizice, prin magie; începea să învinuiască că în această persoană este demon. Ce va spune conștientul în primul rând? „El are demon în sine, ci nu Duh Dumnezeiesc”. De ce? Fiindcă  este mult mai ușor să învinuiești și să respingi pentru ca Personalitatea să nu obțină libertate. Dacă Personalitatea vede exemple ea înțelege că și ea poate. Iar pentru conștient faptul este catastrofal de înfricoșător. Iată din care cauză el începe a învinui, a spune: „Haide lasă, acolo dimpotrivă sunt demoni... magie”.

J: Pentru că sistemului nu-i este convenabil ca persoana să se elibereze spiritual.

IM: Bineînțeles, pentru că, în acest caz, sistemul începe a lucra pentru ea.

J: Da, și atunci sistemul în loc să primească...

IM: ...să primească, el cheltuiește. Iată în aceasta și constă fenomenul: nimeni nu vrea să piardă. Este o afacere rea pentru sistem.

T: Am vrut încă să împărtășesc așa un moment din propria experiență, deoarece înțeleg că poate apărea și așa întrebare din partea conștientului la oamenii care merg pe calea spirituală. În orice caz, această întrebare mi-a apărut la etapele inițiale. Când pentru prima oară am dat de aceste Cunoștințe, atunci în interior am simțit... ceva foarte apropiat. Și acolo adânc în interior era un „Da!” incontestabil. Iar conștientul permanent îmi arunca îndoieli, permanent cântărea toate „pro” și „contra”. Înțelegerea faptului ce voi obține urmând calea spirituală, era o înțelegere lăuntrică, una în afara conștientul. Acest simț irepetabil al libertății... Însă conștientul îmi arunca gânduri: „Ce voi pierde  pe calea spirituală?” Aici, desigur, era o capcană pentru că, la acel moment, eu nu aveam un răspuns la această întrebare. Pot spune că apărea chiar o frică în conștient... Dar, desigur, în interior prevala binele.

IM: Pe calea spirituală omul nu pierde nimic în afară de durere și moarte. Omul dobândește. De aceea, frica de a urma calea spirituală vine doar de la conștient. De ce? Deoarece, el își impune cătușele sale Personalității. Iar Personalitatea, urmând calea spirituală, se debarasează de ele. Iată, mulți oameni se tem că cunoscând, cu adevărat cunoscând spiritualul, persoana poate pierde acele aptitudini pământești pe care le-a dobândit. Nu le va pierde. Nu se pierde nimic. Vine o nouă înțelegere, vine o nouă percepție. Vine înțelegerea ce este conștientul. Dar conștientului nu îi este convenabil acest fapt, din care cauză și își impune opinia că persoana poate pierde ceva. Nu vei pierde nimic, doar vei dobândi. Și vei dobândi anume ceea ce e imposibil să dobândești în tridimensionalitate. Pentru că ceea ce dobândești este Etern. Și dacă e Etern, apoi nu poate fi pierdut. Iar orice ai obține aici vei pierde. Este important, și acest lucru trebuie știut la începutul căii tale. Și înainte de a face primul pas, persoana trebuie să conștientizeze și să înțeleagă că nu trebuie să se bazeze pe conștient urmând calea spirituală. Dacă să-i asculți indiciile, el te poate aduce și la boală, și la tragedii, și la orice. Dar, mă iertați, ce are aceasta de-a face cu spiritualul când tu te sprijini de cârjele rupte ale propriului conștient?

Nu trebuie să te sprijini pe nimic. Pur și simplu trebuie să Iubești. Și când într-adevăr iubești, ești  iubit. Pentru ce îi trebuiesc proptele celui ce nu are corp? Corpul material are nevoie de suporturi, dar el este temporar și orice suporturi sunt temporare. Și aceasta este important.

J: Da, pentru că înțelegi faptul că calea practică spre Dumnezeu este anume calea  simțirilor și acțiunilor tale lăuntrice. Iată acesta este un moment foarte important – anume acțiunile. Altfel spus, tu nu stai și aștepți că cineva va veni și îți va da ceva, ci acționezi, tu, pur și simplu, îți exprimi simțirile, tu iubești, tu te afli în această simțire în fiecare zi. Tu exprimi prin simțiri intenția ta, tu o exprimi în momentul „aici și acum”.  Și iată aceasta este viața ta personală, este viața Personalității. Aceasta este foarte diferit de acea viață personală pe care o știe conștientul tău, căci el doar te impunea să suferi din cauza gândurilor, îți impunea gânduri despre extern... Deoarece, în acele clipe de profundă bucurie, tu înțelegi că Duhul tău nu este înrobit, că Duhul tău este mai presus de rațiune. Tu înțelegi că Duhul este liber și tu înțelegi că puterea lui e în Dragoste. Tu înțelegi că profunda auto-exprimare a Dragostei tale nemărginite este calea practică spre Dumnezeu, și anume aceasta, în practică, este ceea ce e cel mai important.

_____________

VIDEOTEXT

De la inevitabil mort la veșnic Viu

IM: Când oamenii sunt deschiși unul față de celălalt și în ei domină mai mult percepția prin simțire, atunci ei doar adaugă tridimensionalitatea. Și, în realitate, ei cu ușurință se înțeleg și se sesizează unul pe celălalt. Iar îndată ce conștientul a năpădit:„Cum oare ne înțelegem unul pe altul? Eu doar nu cunosc limba ta.” Gata, ei încetează a se înțelege... De ce? Nu pentru că conștientul i-a distras, ci pentru că percepția prin simțire s-a închis. Căci persoana se află acolo unde își investește puterea atenției. Dacă o investești în conștient, în materie, atunci percepția prin simțire se închide.

T: Este o astfel de părere că, atunci când persoana începe să simtă mai mult, atunci și sistemul începe a reacționa mai mult față de ea. Igor Mihailovici, ați putea comenta acest moment?

IM: Este într-adevăr așa, deoarece sistemul întotdeauna reacționează și face tot posibilul pentru, să spunem așa, a îndepărta persoana de la percepția Lumii Spirituale. Pune obstacole în calea ei. Fiindcă, într-adevăr, când ceva se întâmplă în viața persoanei, ea investește atenția în ceea ce se întâmplă, respectiv, se abate din obișnuință. Și sistemul, prin conștientul persoanei, încearcă s-o țină departe anume de calea spirituală, pentru ca persoana să simtă cât mai puțin. Aceasta, însă, are loc când persoana începe să simtă.

 T: Igor Mihailovici, când persoana devine invizibilă pentru sistem?

IM:  Atunci când ea trăiește cu Lumea Spirituală, sistemul pur și simplu nu o observă. El o observă doar atunci, când persoana trăiește cu lumea materială, când revine înapoi aici, la fel cum noi ședem, vorbim etc. - acum suntem vizibili.

T: Așadar, primul pas pe calea spirituală este cunoașterea de sine.

IM: Da. Realmente această cale, despre care vorbim, este simplă, elementară, ea oferă posibilitatea să conștientizezi propria esență, profunzimea. Și, iarăși, să studiezi cum lucrează propriul conștient, să ajungi la înțelegerea că conștientul nu este chiar al tău, cât de paradoxal ar suna, și cel mai amuzant – el nu ești tu. Noi deja am abordat această temă în emisiune, slavă Domnului, acum putem spune aceasta. De ce? Deoarece faptul este confirmat de mulți neurofiziologi, cât și de alte persoane care studiază sau, cel puțin, se analizează pe sine. Ei înșiși se ciocnesc de faptul că, se dovedește că, conștientul mai mult te împiedică decât te ajută în proces de cunoaștere a lui...

T: De ce ține acest fapt?

IM: De faptul că conștientul fiecărui individ este parte componentă a întregului. E asemănător cu miceliul. Sistemul realmente există. Și faptul că în religie, în Biblie se vorbește că există diavolul... Da, desigur el este, nimeni nu contrazice faptul. Îl poți numi în diferite moduri: poți numi aceasta Rațiune Universală, îi poți spune Absolut, sau îi poți spune câmp Informațional, oricum. Însă mai comod e să-l numim sistem.

_____________

VIDEO TEXT

Pe calea spirituală persoana nu pierde nimic în afară de durere și moarte.

_____________

  
Rating: 5 / 5 from 6




Recommended Book

AllatRa Book download