Conversație vie paginile 17-28

Textul emisiunii ”Conștientul și Personalitatea. De la inevitabil mort la veșnic viu” sub redacția Anastasiei Novîh. ( Notă, abrevieri în text: prezentatoarea Tatiana – T, Igor Mihailovici Danilov – IM; Jana- J; Volodea – V; Andrei – A).  

00:58:59 - 01:35:57

I.M: În general, în practicile spirituale ale diferitor religii este acordată o atenție deosebită subiectului privind eliberarea de imaginile iluzorii. Cu alte cuvinte, atât în creştinism, în islamism, în budism, cât şi în religiile străvechi, se menţiona în mod special că nu trebuie să existe niciun fel de imagini, avându-se în vedere cele tridimensionale, în special în practicile spirituale.

J: Da, aici este diferenţă. Atunci când, să admitem, pentru prima dată auzi sau citeşti despre aceasta, conştientul se revoltă: „Cum aşa?! De ce nu trebuie să apară nicio imagine?” Şi cu totul altceva este când ştii deja din practică, când ai propria înţelegere în formă de experienţă de ce aceasta are loc anume aşa.

T: Cu alte cuvinte, toate aceste menţiuni în literatura religioasă devin clare atunci când tu însuţi practici.

J:  Da, anume propria experienţă îţi oferă această înţelegere, şi tu deja ştii, nu din auzite, ce fel de fenomen este acesta şi în ce mod te distrage de la ceea ce e cel mai important. Iar menţiuni în acest sens sunt din abundenţă. Spre exemplu, vechiul tratat persan despre sufism „Dezvăluirea ascunsului de după văl” de Ali-Hujwiri. În lucrare atestăm expresia teologului islamic din secolul al IX-lea Junaedi Al Baghdadi care zice:„Dacă Domnul îmi va spune: ”Priveşte - Mă”, eu voi răspunde: ”Nu Te voi privi”, deoarece în dragoste ochiul este altceva (nu Dumnezeu)... În lumea aceasta m-am obişnuit să-L văd fără ajutorul ochilor, oare îi voi folosi ca mijlocitori în lumea cealaltă?”

Şi este interesant atunci când înţelegi aceasta în mod practic, că pentru a-L simţi pe Dumnezeu în adâncul sufletului nu e nevoie nici de ochi, nici de firescul auz pământesc, nici de oarecare imagini iluzorii, tridimensionale.  Pentru că acestea sunt impedimente din partea conştientului, a sistemului. Este ceea ce împiedică...

IM: Da.

T: În creştinism, de asemenea, găsim foarte multe menţiuni despre aceasta. Despre faptul că omul  nu trebuie să fie tentat să-şi imagineze vag spiritualul. Şi sfinţii părinţi preveneau despre faptul că mintea poate de la sine avea puterea de a visa, că poate crea cu uşurinţă imagini iluzorii şi, pentru a nu avea de suferit din cauza ei, mintea trebuie menţinută în stare incoloră, fără formă şi imagine. Spre exemplu, în cartea „Filocalia” în volumul cinci călugărul Grigorie Sinaitul ...

IM: ... Pentru cei care nu ştiu, acesta este un sfânt ortodox din secolul al XIII-lea, care a renăscut pe muntele Athos practica rugăciunii lui Iisus.

T: Da, într-adevăr, el a fost unul dintre primii isihaşti... El, de asemenea, scria despre faptul că atunci când îndeplinindu-ţi lucrul vei vedea lumină sau foc, indiferent... în afara sau înlăuntrul tău, sau vreun chip – al lui Hristos, spre exemplu, sau al unui Înger, sau al oricărui altcineva, nu primi aceasta ca să nu fii  păgubit. Şi însuţi de la sine nu crea imaginaţii, care se creează de la sine, nu le atrage atenţie acestora şi minţii nu-i permite să le întipărească în tine, căci toate acestea, fiind pecetluite şi imaginate din afară, servesc la ispitirea sufletului.

IM: Mulţi sfinţi încă înaintea timpurilor lui Grigorie Sinaitul, de asemenea, spuneau să nu ţinem în minţile noastre niciun fel de chipuri şi gânduri în timpul  practicii spirituale. Nu contează dacă sunt bune sau rele… Chiar şi dacă ar fi bune, oricum nu trebuie de concentrat asupra lor. Iar adresarea trebuie să fie a ta, adică atenţia trebuie orientată spre conţinutul interior al esenţei, altfel spus, către percepția simţuală a Lumii Spirituale.

T: Acest moment este foarte important pentru cei ce practică... despre gânduri,  că nu contează dacă sunt bune sau rele. Sunt gânduri! Oamenii nu prea înţeleg acest subiect, cică: „Dar dacă în timpul meditaţiei îmi vin gânduri bune, aceasta doar nu e nimic straşnic? Ele totuşi sunt bune”. Toate acestea sunt, probabil, rezultatul faptului că în unele religii se vorbeşte într-un fel, iar în altele altfel, cu alte cuvinte... vorbesc. Iar cel ce îşi caută calea, de regulă, o caută pretutindeni. Iar conştientul imediat începe a amesteca totul la un loc, din care cauză şi rezultă această neînţelegere. Şi, fără a poseda Cunoştinţe, persoanei îi este foarte dificil să se descurce  în toate acestea.

IM: Orice ai face cu gândurile tale, este ca şi cum ai scoate apa din ocean cu cana. E lipsit de sens.  Nu vei atinge nicicând cunoaşterea, dacă vei merge prin gânduri spre Dumnezeu. Gândul este element al conştientului. Iar conştientul este  parte a ceea ce oamenii numesc Iblis sau diavol.  Cum e posibil, folosind instrumentul dat de diavol, să-L cunoşti pe Dumnezeu? Nicicum.  Iată din care cauză se spune: ascultă doar cu inima. Nu lăsa gândul în sacramentul Domnului.  Căci atunci el nu va deveni Dumnezeiesc, ci satanic. Iată în ce constă sensul. Afirmaţiile sunt spuse de cei care au cunoscut aceasta.

Iar alţii spuneau exact invers: „Trebuie să fie curăţenia minţii, concentrarea minţii. Şi în practicile tale concentrează-ţi mintea la gândurile bune.  Şi percepe  numai binele, deoarece mintea (conştientul) se împarte în două categorii: rea şi bună. Iată şi sensul: pentru ca în viaţă ţie să-ţi fie bine, trebuie să divizezi: răul nu-l percepi, percepi doar binele. Însă răul ţi se va infiltra şi e destul să te distragi de la bine că iarăşi vor veni gândurile rele şi  îţi vor acapara conştientul.  Iată de ce trebuie să ţii mintea curată. Şi să te concentrezi doar la gânduri pozitive, cugetând mereu numai la bine. La început va fi dificil, dar, ulterior, va fi tot mai bine şi mai bine. ”Există unele religii în care oamenii sunt învăţaţi anume aşa.  Şi toată meditaţia lor se reduce la faptul că trebuie să-ţi menţii atenţia asupra gândurilor sau asupra lipsei totale de gânduri.

Ştiţi cu ce aş compara aceasta? Aş compara asta... Fără intenţia de a-i supăra.  Eu am atitudine bună şi minunată faţă de toate religiile. În fiecare religie sunt seminţe ale adevărului şi în fiecare religie, indiferent care ar fi, există indicaţii pentru cale, iar mai departe e treaba oamenilor. Păi, de ce eu spun toate acestea? Aceste practici eu le-aş compara cu medicamentele analgezice în timpul dezvoltării unei boli mortale. Persoana, administrând medicamentul, se simte mai uşurat, liniştit, practic sănătos, în timp ce boala mortală se dezvoltă tot mai mult şi mai mult şi neapărat duce la un final letal.  De ce? Pentru că anestezierea are loc, iar tratarea lipseşte, din care cauză boala progresează liber şi invizibil. Ceea ce e incorect.

Oricare lucru cu gândul este doar o joacă în nisip, în nisipul material şi tridimensional.  Indiferent dacă gândeşti la bine sau la rău, tu gândeşti, tu nu cunoști ceea ce este mai profund. Iată, aş mai face aşa o comparaţie: ai venit la lac şi îi admiri suprafaţa şi netezimea. Oare ai ajuns să cunoşti acest lac, adâncimile lui, apele lui? Până nu te scufunzi - nu vei afla. Şi pentru a afla ce este în aceste ape, trebuie să te scufunzi. Desigur poţi să te uiţi la ape şi să filosofezi despre ceea ce înoată acolo, însă tu nu vei afla cum este cu adevărat acest lac. Cam aşa.

J: Da, şi toate aceste imagini sunt aidoma iluziei de pe acest lac, ca vaporii într-o zi caldă. Aici este o nuanţă, şi anume, conştientul folosește tot ce cunoaşte. El mereu va substitui. El mereu va gândi pentru tine. El mereu denaturează şi completează tabloul cu ceva aparent. Totul pentru a ademeni persoana. Şi atrage din depozitul memoriei sale tot ceea ce ştie, tot ce se potriveşte. Aceasta însă se întâmplă doar atunci când persoana stă la mal şi nu se hotărăşte să intre în aceste ape, în acest lac, cu alte cuvinte, nu se mişcă înainte. Iată aceste imagini sunt ca o metodă de a-i atrage atenţia. Altfel spus, imaginile atrag atenţia anume acelei persoane ce caută lacul dat. Însă, pe cel ce vrea deja să cunoască adâncimea, pe cel ce vrea să se scufunde în acest lac, imaginile deja încep să-l distragă.

IM: Absolut corect. După cum am mai spus, imaginile distrag. Şi ele, din contra, influențează Personalitatea... Iată, ce se întâmplă? Haideţi să cercetăm o imagine. Imaginea întotdeauna e tridimensională şi este asociată cu ceva obişnuit pentru conştientul nostru în tridimensionalitate. Pentru Personalitate... Iar Personalitatea sesizează nu numai tridimensionalitatea...

T: Ea însă nu e activă aici în tridimensionalitate, nu-i aşa?

IM: Da, Personalitatea percepe tridimensionalitatea numai prin conştient. De sine stătător ea nu poate percepe această lume tridimensională în modul în care noi o percepem prin conştient în imagini.  Prin urmare, neapărat orice imagine vine prin conştient, adică printr-o astfel  de verigă de legătură.

Este posibil pentru o persoană să intre în Lumea Spirituală prin intermediul conştientului? Nu este posibil. Dar informaţia, chiar şi acele Cunoştinţe sunt răspândite, în primul rând, în tridimensionalitate. Şi atunci când persoana simte că acestea sunt adevărate, ea începe să practice şi să se elibereze cu ajutorul aceluiaşi conştient. Şi iată aici conştientul funcţionează ca un fel de intermediar, care se autodistruge.

Iată prin ce se deosebesc Cunoştinţele în puritatea lor de cele denaturate, spre exemplu.  Adevăratele Cunoştinţele vorbesc mereu simplu şi arată calea, doar atât. În ele se conţine puritatea pe care o simte Personalitatea.  În ele întotdeauna se conţine puterea ce vine de la Duh, pe care anume o şi transmit Prorocii sau cei care prin ei vorbesc, mesagerii, să-i numim aşa. Însă, iarăşi, când Cunoştinţele sunt denaturate ele seduc mintea, dar nu şi Personalitatea. Personalitatea se poate lăsa sedusă doar dacă Cunoştinţele sunt parţial schimbate, adică se atestă substituiri, însă nesemnificative, care totuşi păstrează esenţa celor spuse.  Dar astfel de substituiri sunt periculoase, ele distrag, dar, în acelaşi timp, ele păstrează măcar puţin din esenţă şi din acea putere interioară pe care ele o poartă în sine. Şi în acest caz, totuși, Personalitatea  are şansa de a se elibera.

Însă când intervin considerabil imaginile, când apare setea de magie sau ceva de felul acesta,  iar imaginea este, în primul rând, tridimensionalitate. Iar în spatele tridimensionalităţii mereu se află setea de magie, setea de a primi bunuri materiale,  putere etc. Iată despre ce vorbeau, în principiu,  în orice religie, cei ce treceau această cale şi înţelegeau.  Iată de ce îşi sfătuiau ucenicii să se elibereze, mai întâi de toate, de ce este pământesc, altfel spus, de imagini în practicile spirituale, şi să tindă cu tot Sufletul, „cu toată inima”, precum numeau ei Personalitatea, anume spre Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, prin acea percepţie simţuală să tindă spre Lumea Spirituală, anume spre fuziune, contopire cu acea lume, atunci şi conştientul cedează.

Însă, iarăși voi remarca, conştientul servea aici ca verigă de legătură. Altfel spus, când omul nu posedă libertate, el depinde de tridimensionalitate şi îi poţi vorbi doar prin intermediul conştientului.  Şi aici este important ce se oferă şi cum se oferă. Dacă Cunoştinţele sunt pure şi totul este onest, cum s-ar spune, fără substituiri, atunci ele sunt transmise şi ele ajung la Personalitate şi persoana simte toate acestea. De cele mai dese ori, primul lucru pe care îl percepe persoana este revolta propriului conştient. Conştientul devine gălăgios, iar omul simte. Anume acest simţ al sincerităţii depăşeşte nedorinţa conştientului  de a cunoaşte Adevărul. Astfel se şi naşte... însuşi Adevărul.

T: Cu alte cuvinte, conştientul deseori manipulează, minte şi expune persoana anume prin imagini. Spre exemplu, ai întâlnit o persoană şi exteriorul, imaginea sa îţi creează în conştient o anumită impresie, o imagine. Conştientul şi-a desenat acolo un oarecare ideal stereotipat sau, dimpotrivă, că totul este „foarte rău”. Iar ulterior conlucrarea sau coabitarea alături de această persoană şi iată tot idealul, propria iluzie este distrusă de însuşi conştientul tău. De ce? Pentru că conştientul tău a aflat ce spune conştientul acestui om. Adică, dintr-o perspectivă pozitivă, o persoană în mod subconştient tinde către partea spirituală a altui om, însă aici intervine conştientul şi transformă totul în mândrie şi dominaţie asupra semenilor săi. Şi iată, dacă  lucrezi asupra ta şi trăieşti cu o altă percepţie – cea a simţirilor profunde, atunci tu deja deosebeşti Adevărul de Minciună, toate aceste substituiri. Altfel spus, conştientul îţi spune şi îţi desenează una, tu însă simţi cu totul altceva.

J: Da, şi tu înţelegi că în tridimensionalitate acestea sunt doar imagini care există doar în conştientul tău şi doar atunci când tu personal le alimentezi cu atenţia ta.

T: Da, or, până şi societatea noastră este rânduită sub standardul mândriei şi  dominaţiei asupra semenilor, cu alte cuvinte, sub dominaţia conştientului... Totul  este construit pe imagini, pe anumite idei imaginare despre sine, despre oameni, despre lume în ansamblu. Televiziunea, Internetul... chiar aceleaşi companii, organizaţii, sau publicitatea – totul pune accent pe imagini.

IM: Imaginea este instrumentul magiei.

T: Adică dacă în persoană predomină conştientul, atunci imaginea serveşte înrobirii, deoarece imaginea e ceva obişnuit. Aceasta oferă înţelegerea de ce, căutând calea spre Dumnezeu, nu trebuie să ne concentrăm pe imagini.

IM: Absolut corect. Spre exemplu, să abordăm inculturaţia. Ce este inculturaţia?

T: Nu este nimic altceva decât imagini… adaptarea noii religii la cultura popoarelor locale şi, ca rezultat, substituirea religiei tradiţionale pe una nouă.

IM: Absolut corect. Să ne referim la Creştinism. Ce se întâmpla atunci când au început a răspândi Creştinismul?

T: ...Avea loc anume substituirea unor imagini cu altele. Doar potrivit istoriei, primele experimente bisericeşti de inculturaţie a creştinismului... totul a pornit de la predicile lui Pavel, când el a încercat să înrădăcineze noua religie printre greci şi romani. Iar deja când creştinismul a devenit religie oficială (iniţial a fost o singură organizaţie, ulterior a fost divizată în câteva organizaţii), atunci, spre exemplu, în activitatea misionară, cum erau orânduite aceleaşi biserici catolice din diferite ţări? Astfel încât ele să se potrivească culturii locale.

IM: Da, aşa şi este.

T: Spre exemplu, ce era reprezentat pe icoane? Din nou imagini... chipurile principalelor personaje biblice: Iisus, Fecioara Maria, apostolii. Totuşi, este interesant, cum erau ei reprezentaţi? Ei erau reprezentaţi cu trăsături ale feţei ce coincideau cu caracteristicele fenotipice  exterioare ale popoarelor locale.

IM: Absolut corect. Ei au început a introduce în activitatea lor misionară anumite substituţii. Spre exemplu, Iisus şi Maria în ţările africane erau introduşi în iconografie ca africani,  cu piele neagră. Era o imagine obişnuită care nu era respinsă. De ce? Pentru că albii, cică, ar fi fost respinşi de majoritate. Doar unii care simţeau că în această învăţătură sunt seminţe ale adevărului îi puteau urma... Iar în legătură cu aceea că organizaţia religioasă este, în primul rând, organizaţie, şi pentru ea este important caracterul de masă, respectiv, erau introduse astfel de substituţii unde sfinţii erau prezentaţi ca fiind de culoare. Era ceva apropiat, perceput de populaţia africană, şi aceştia acceptau  cu uşurinţă toate acestea.

Inculturaţia  consta nu doar în substituirea imaginilor, ci şi a multor sărbători din anumite religii, care erau înlocuite de creştinism.  Ei parţial introduceau ritualuri cultice ale acelor religii care dominau în regiunile în care a fost infiltrat creştinismul. Şi, în fine, astfel îi ademeneau pe acei oameni pe teritoriul cărora tocmai avea loc introducerea creştinismului, adică, în sensul direct al cuvântului, avea loc infiltrarea.

T: Da, exemple sunt multe... Iată, acelaşi Ajun de Crăciun slavon vechi, care sub influenţa creştinismului a fost asociat cu ritualurile de Crăciun, ale cărui atribute erau lumânarea – focul vieţii omului şi oglinda. Şi nu doar în creştinism sunt astfel de sărbători care au fost împrumutate din religiile mult mai vechi.

Spre exemplu, în ţările Asiei Centrale, unde Islamul este practicat în mod tradiţional, este sărbătorit Novruz Bayram, adică Anul Nou. Este una dintre cele mai vechi sărbători. Ea se sărbătoreşte în noaptea echinocţiului de primăvară. Interesant este faptul că această sărbătoare anual se sărbătoreşte în cinstea învierii de sub pământ a Duhului Bun, ce aduce lumină, şi a înfrângerii Duhului Rău.  Aproape ca Paştele contemporan. Interesant este că printre  principalele atribute ale mesei sunt lumânările, oglinda şi ouăle vopsite. Toate acestea au semnificaţie simbolică, care este legată de interpretarea spirituală a acestor simboluri. Spre exemplu, lumânarea este focul lăuntric al omului, forţa lui de viaţă; iar oul semnifică naşterea vieţii spirituale a omului. Şi iată, sărbătoarea Novruz era celebrată încă în epoca de înflorire a religiei antice zoroastrism, care a precedat atât creştinismul, cât şi islamul.

VIDEOUL Nr. 5

„Viaţa nu poate fi temporară, temporară este  doar existenţa.”

(Rigden Djappo)

 

Toată această lume temporară este doar o iluzie a intersecţiilor de oglinzi, care captează atenţia persoanei prin realismul fals al umbrelor, prin jocul contemplărilor reciproce al acestora. Este mulţimea reflecţiilor oglinzilor, care constituie esenţa lumii iluzorii – lumii multiplelor pseudo-copii. Aceste oglinzi, rotindu-se, doar denaturează lumina reflectată, nefiind lumină prin natura lor. Iluzia apare din cauza ademenirii persoanei prin dorinţele acestei lumi şi nedorinţa ei de a pătrunde în adevărata realitate. Reflecţii sunt mai multe, ele ademenesc privirea persoanei, concentrându-i atenţia pe ceea ce e mort. Adevăratul început (impregnarea puterii Allat) era comparat cu lumânarea arzândă. S-a spus că odată ce va dispărea lumânarea arzândă, tot ce e vizibil  va dispărea şi se va transforma în nimic. Lumânarea este ardere permanentă, oglinzile sunt reflecţie permanentă. Totul este reflecţia a ceva, efect şi cauză. Ce atrage atenţia persoanei mai mult pe parcursul vieţii: jocul în care se oglindesc multiplele reflecţii ale lumii materiale sau adevărata sursă spirituală, parte a acesteia va şi deveni drept rezultat. Numai cel ce nu este ataşat de vizibil are grijă de suflet. („Fizica Primordială ALLATRA”  allatra-science.org)

T: Iată aşa şi se întâmplă în istorie... Inovaţii permanente a vechiului demult uitat, când o religie o înlocuieşte pe alta, însă pretinde asupra unicităţii sale.

IM: Iarăşi, aceasta e bine sau rău? Pe de o parte, putem spune că e rău, iar pe de alta, dacă e să analizăm,  ce este rău în asta? O religie se substituia cu alta. Persoana are dreptul să aleagă cui să-i servească şi cum să se comporte. Şi iarăşi, cine le făcea pe toate acestea? Oamenii. Prin intermediul a ce? Prin intermediul conştientului lor. Pentru ce? Pentru a populariza propria credinţă. Cu alte cuvinte, din intenţii bune foloseau anumite instrumente ale tridimensionalităţii pentru a atinge un anumit scop.

Este bine sau rău, fiecare hotărăşte pentru sine. Eu, de exemplu, sincer să fiu, nu văd nimic rău în aceasta. Pe deoparte, ei înlocuiau religiile care s-au stabilit, cu propriile religii, însă acestea doar sunt organizaţii. Dacă e să facem o paralelă cu oricare organizaţie... Să luăm o organizaţie care produce îmbrăcăminte sportivă: pretutindeni sunt semnele lor, popularizarea, publicitatea îmbrăcămintei acestora.  Dacă există undeva, într-o anumită zonă, o personalitate notorie sau recunoscută, e destul să-l îmbraci în  treningul respectiv şi oamenii vor începe a-l imita. E ceva firesc, iarăşi revenim la primate, la felul în care lucrează conştientul.

Doar a fost folosit instrumentul conştientului. Dar de către cine a fost folosit? De oamenii care, mai întâi de toate, se preocupau de faptul ca organizaţia lor să înflorească şi să se extindă, analogic, spre exemplu, organizaţiei care vinde sau produce îmbrăcăminte sportivă. Păi, ce poţi dori de la oameni? E bine sau rău? Din perspectiva organizaţiei – e bine, iar pentru oamenii care primeau aceste cunoştinţe? Însă dacă primeau aceste cunoştinţe şi nu le foloseau, iar, cum deja am mai spus, nu există religii  rele, toate religiile sunt bune. În orice religie, ca şi în orice organizaţie, sunt oameni răi care slujesc în mod exact opusului, necorespunzând religiei sale, necorespunzând acelor Învăţături propovăduite în această religie. Însă, iarăşi, ei sunt doar robii sistemului, sunt doar robii lui satan, ce să-i faci? Oamenii sunt oameni.

T: Da, din păcate, trăim într-o societate consumeristă, unde calea spirituală, firească pentru fiecare om, este circumscrisă, în cel mai bun caz, de limitele unei sau altei religii locale.  Iar, religiile, ele doar sunt încadrate în limitele unei anumite organizaţii şi, respectiv, popularizarea lor într-o astfel de societate, într-o societate consumeristă, vine nu prin intermediul percepţiei simţual-spirituale, ci prin imagini, prin dorinţe din partea conştientului. Păi, din această cauză și avem de a face cu aşa fenomen precum inculturaţia...

IM: Iată, dacă e să analizăm mai profund, ce reprezintă inculturaţia ? Dacă e să lăsăm totul într-o parte... Este o mişcare publicitară, nimic mai mult.  Este o  dezvoltare evolutivă firească a unei sau altei organizaţii.

VIDEOUL  nr.  6

Videoul despre inculturaţia creştinismului în lume.  Aici sunt arătate icoane din diferite ţări ale lumii reprezentând chipul Fecioarei Maria, Arhanghelului Gavriil, Iisus Hristos, sfinţilor creştini ale căror trăsături ale feţei coincid cu trăsăturile fenotipice externe ale anumitor popoare. Sunt aduse exemple ale artelor plastice creştine din Africa de Sud, din Asia, din America de Nord şi din alte părţi ale lumii. Este menţionat că în lume există peste 700 de chipuri ale Fecioarei Maria. Sunt arătate părţi ale textului din Biblie în dialectul chinezesc Hakka, în limba arabă, în hindi etc.

T: Igor Mihailovici, ştiu din propria experienţă că poate apărea o asemenea întrebare, deoarece la timpul său informaţia despre inculturaţie a fost pentru mine, sincer vorbind, un şoc. Fiindcă brusc ai descoperit în tine, că  propriul tău conştient credea cu fermitate, spre exemplu, că Iisus sau Maria sunt ai tăi, asemănători poporului tău, că sunt anume aşa cum i-ai văzut în icoane în copilărie. Cu alte cuvinte, credeai în aceasta şi te aranja faptul, însă anume prin aceasta şi te limitai. Se poate spune că din cauza lenei proprii şi a mândriei nu ai mers mai departe în cunoaşterea spirituală. Iată de ce toate pattern-urile venite de la conştient s-au prăbuşit. Iar conştientul îndată a început să caute pe cine în lumea exterioara să învinuiască de aceasta. Însă, Slavă Domnului, datorită faptului că se lucra asupra propriei persoane şi existau anumite percepţii simţuale ai înţeles că inamicul se află anume în interiorul tău, că  conştientul te limita;  că anume el te impunea să crezi în imagini, în loc să cauţi esenţa spirituală despre care se vorbea în Învăţătura acestei religii.

Şi totuşi, mai rămânea o întrebare. Când pentru prima dată am aflat că sensul nu constă în imagini, m-am ciocnit de un gând standard din partea conştientului: „Cum aşa? Doar este însuşi Iisus! Este însuşi Maria! Cum îi voi alunga de la mine în rugăciuni, doar nu este corect.”

IM: Când persoana îndeplineşte o anumită practică şi îi vine chipul oricărui sfânt, el vine ca imagine tridimensională, atunci nu te abate. Mulţi sfinţi au vorbit despre aceasta, chiar dacă în faţa ta vor apărea Iisus sau Maria, alungă imaginea. Nu-i alunga pe ei, ci imaginea alung-o. De ce? Fiindcă conştientul prezintă totul în imagini. Aceasta înseamnă că esenţa acestei imagini este distragerea. Înseamnă că omul nu se află în stare spirituală, ci doar în stare modificată a conştientului. Iar acea imagine tridimensională nu este altceva decât o iluzie, chiar dacă spune lucruri corecte.  Însă subtextul va fi neapărat în detrimentul persoanei,  nu în folosul ei. Iar când persoana se află în practică spirituală, ea îi percepe chiar pe aceeaşi reprezentaţi ai Lumii Spirituale  prin simţiri, adică nu este  o formă  tridimensională fixă.

J: Cu alte cuvinte aici ea deja simte,  nu vede.

IM: Ea simte.

J: Atenţia sa nu o redirecţionează…

IM: Desigur.

J: Oamenilor doar nu li se spune, spre exemplu, că Născătoarea de Dumnezeu este Duh. Ce este, cu adevărat, Născătoarea de Dumnezeu? Fiindcă, dacă se pierde semnificaţia de ”Duh”, apoi rămâne numai percepţia materială, perceperea faptului că este ”Mamă”, că este ”protecţie şi grijă”. Şi anume aici conştientul joacă un rol foarte josnic cu oamenii, deoarece el  promovează activ imaginile, prin aceleaşi religii, ca elemente ale magiei. Adică, acolo unde oamenii ar trebui cu adevărat să se înveţe a percepe şi a trăi în Lumea Spirituală, în Lumea lui Dumnezeu, în simţiri profunde, se primește o cu totul altă istorie. Oamenii  se blochează pe imagini şi mai departe de aceste imagini, pur şi simplu, nu se mişcă, deoarece conştientul persoanei, în acest moment, încearcă să concentreze atenţia persoanei asupra acestei substituiri, asupra magiei. Cu alte cuvinte, persoana, apelând la imaginile desenate de alţi oameni, începe a cere în mod consumerist ceva pământesc pentru sine.

IM: Corect spui.

T: Când am început să studiez această întrebare, am văzut Cunoştinţele din cartea ”AllatRa” dint-un nou punct de vedere. Am înţeles că iniţial, în creştinismul timpuriu, practic nu existau imagini, erau doar semne şi simboluri.

IM: Corect, iată de ce în religia reînnoită, adusă de prorocul Mohamed, este clar spus despre faptul că ”nu vă creaţi niciun fel de chipuri”, şi ei se îndepărtau de imagini. De ce la ei sunt interzise icoanele, chiar reprezentările lui Mohamed sunt interzise şi toate celelalte? Pentru ca să nu creeze conştientul imagini. Trebuie de perceput simţual, trebuie  atinsă percepţia simţuală. Anume aceasta îi învăţa Mohamed pe ucenici: să perceapă simţual Lumea Spirituală şi reprezentanţii Lumii Spirituale. Şi nicidecum vizual, nu prin vizualizare, nu cu ajutorul halucinaţiilor. Iată în ce constă sensul.

T: Da, căci în islam nu sunt recunoscute imaginile în decorarea locurilor sfinte. Musulmanii folosesc ornamente şi decoraţii abstracte...

IM: Absolut corect.

T: ... Pentru aceasta ei folosesc epitete, numele lui Dumnezeu sau versete din Coran, din scrierile  arabe.

IM: Corect, chiar şi imamii musulmanilor spun despre faptul că cei ce cred că Allah are înfăţişare, fie în formă de lumină, a unui tânăr sau stareţ, ei nu-L cunosc pe Allah cel Atotputernic, ei nu ştiu că este doar imaginaţia şi închipuirea lor, adică iluzia lor care nu există în realitate. Iar nenorocirea acestor oameni constă în faptul că ei nu înţeleg existenţa fără corp, din care cauză insistent îi conferă lui Allah corp şi proprietăţi umane. Însă în Coran este spus: ”Nu-i nimic asemenea Lui” (se are în vedere Allah) ...

J: Da... Dumnezeu, El nu are limite pentru a-L putea imagina şi a-I înţelege natura Sa  în mod mental.

IM: Orice ai căuta în gândurile tale, nu vei putea găsi nimic pentru a-i descrie chipul Său măreţ, deoarece El nu are chip, El este într-atât de măreţ încât nu este nimic asemenea Lui...

__________

 VIDEO TEXT

Orice ai căuta în gândurile tale,

nu vei putea găsi nimic pentru a-i descrie chipul Său măreţ,

deoarece El nu are chip,

El este într-atât de măreţ

încât nu este nimic asemenea Lui...

_________________

T: În principiu, acum este dată o explicaţie mult mai vastă despre ceea ce sunt imaginile din icoane ale Fecioarei Maria şi ce semnifică Născătoarea de Dumnezeu, cu adevărat, ca Duh. Însă, atunci încă apărea întrebarea din partea conştientului: „Cum rămâne cu... chipurile Maicii Domnului care se ivesc oamenilor în toată lumea?”

IM: De ce sistemul foarte des foloseşte imagini? Cu privire la faptul că, practic, oamenii din întreaga lume care sunt religios orientaţi, şi chiar cei ce nu sunt orientaţi religios, deseori au vedenii ale reprezentanţilor Lumii Spirituale. Adică, în imagini familiare. Foarte des ei o văd pe Fecioara Maria, ca ajutătoare grabnică, însă iarăşi, în majoritatea cazurilor anume că avem de-a face cu crearea antipodului Mariei. Altfel spus, conştientul foloseşte imaginea familiară pentru a-i ancora pe oameni în ceea ce e material. Și iată, observaţi, persoana aflându-se în stare bolnăvicioasă se roagă, respectiv îi apare chipul Mariei, şi el se vindecă. Ce se va întâmpla cu acest om? I se va întări credinţa... credinţa în conştient,  iar în interior îndoiala. Și, respectiv, omul nu continuă singur să se dezvolte spiritual, el se blochează anume în acel moment că el  a fost ales, că este alesul, la el au venit, pe el l-au salvat. Oare, lecuindu-se de boală, omul s-a salvat?! Întrebare simplă. Oare el ... deja nu va muri? Oare a devenit nemuritor? Este un truc din partea conştientului.  Ce va lua naştere în el? Va lua naştere credinţa – da, înţelegerea – da, dar şi frica. Frica care nu-i va permite să treacă în Lumea Spirituală.

Ce a cerut el? Bunuri materiale, soluţionarea oarecărei situaţii conflictuale, îmbunătăţirea vieţii. Ce a primit el ca rezultat? O astfel de posibilitate. Însă ce are loc acum? Frica de a pierde. Care e impedimentul? Frica. Are posibilitate? Are. Însă frica faţă de necunoscut, frica care porneşte de unde? De la conştient, de la cel care în faţa icoanei a cerut ajutor. Şi prin aceasta el îl blochează.

J: Atitudine consumeristă faţă de Lumea Spirituală. Cu alte cuvinte, el va cere din nou, dacă...

IM: Neapărat, el mereu va cere. El nu va face singur. Pentru ce să creezi ceva singur, dacă poţi cere şi primi? Aşa e mai simplu.

Însă se întâmplă şi astfel: omul, realmente,  simte intervenţia... Persoana care trebuie să facă ceva în viaţă, ceva pozitiv, sau care este în pragul unei alegeri, ea simte prezenţa. Şi ea înţelege că este influenţa Mariei, anume a ei. Însă persoana nu vede imagine tridimensională. Este percepţie simţuală. Acesta este sensul: percepţia simţuală,  şi deja când apare magia.  Iar magia întotdeauna este de la sistem. Ea nu vine de la Lumea Spirituală. Lumea Spirituală nu are nevoie de magie. Pentru ce i-ar trebui să intervină în această lume?

Există intervenţie directă, sunt cazuri rare exclusive dar, de cele mai dese ori, acesta este, să-i spunem, un credit de încredere. Este manifestarea acelei forţe, care vine în ajutor oamenilor anume pentru dezvoltarea spirituală ca Personalitate, când poţi s-o simţi chiar la nivel fizic. Este spre ajutorul oamenilor. Însă mulţi oameni folosesc aceste forţe pentru  a dezvolta în sine abilităţi metafizice. Şi iarăşi, ei întorc totul în detrimentul lor. De ce ei întorc totul în detriment? Dictatul conştientului. Oare el, ca Personalitate, nu simte şi nu înţelege că aceste boabe de rouă dătătoare de viaţă trebuie păstrate şi folosite pentru calea prin pustiu?

T: ...Cu alte cuvinte să le înmulţească.

IM: Corect. Altfel spus, ele trebuie nu numai păstrate, ci cu ajutorul lor și de parcurs această cale. Conştientul, însă, îndată distrage şi spune: „Hai mai bine investeşte-le aici”, - omul a investit şi a văzut efectul. – ”Vezi, îţi reuşeşte! Iată ai dobândit ceva în tridimensionalitate.” Dar ce poţi dobândi aici din ceea ce va rămâne cu tine? Nimic. Totul este o iluzie, totul este temporar. Încă o imagine în conştientul tău.  Așa lucrează conştientul.

T: Adică,  te impune, după cum aţi mai spus, să revii din nou şi din nou la Sursă...

IM: ...s-o  doreşti, să doreşti această Sursă. Şi omul tinde spre această Sursă, nedevenind însuşi sursă, ci doar tinzând către ea, pentru ca iarăşi să ia şi să folosească în tridimensional.

J: Vine după puteri suplimentare.

IM: Absolut corect, acumularea forţelor, nimic mai mult. Această se dă în cazuri extreme, când este necesar pentru ajutorul oamenilor, dar nu mai mult decât atât. De ce aceste instrumente sunt folosite rareori şi, cu adevărat, sunt date rar? Deoarece oamenii deseori folosesc aceasta, în primul rând, în tridimensional, dar nu pentru creşterea spirituală. Uneori aceasta se foloseşte, efectiv,  drept confirmare sau ca „sigiliu”, după cum mai era numită.  Adică, „sigiliul puterii” este ceea ce se manifestă...

VIDEO TEXT

DE LA INEVITABIL MORT LA VEŞNIC VIU

 

  
Rating: 5 / 5 from 7




Recommended Book

AllatRa Book download