Conversație vie paginile 11-17

Textul emisiunii ”Conștientul și Personalitatea. De la inevitabil mort la veșnic viu” sub redacția Anastasiei Novîh. ( Notă, abrevieri în texT: prezentatoarea Tatiana – T, Igor Mihailovici Danilov – IM; Jana- J; Volodea – V; Andrei – A).  

00:37:33 - 00:58:58

IM: ...Cine se opune? Conștientul se opune. Noi deja am discutat,  conștientul întotdeauna se opune la tot ce este legat de altă lume, se are în vedere Lumea Divină.  De ce? Fiindcă conștientului îi este închisă calea încolo și pentru el acest lucru este înfricoșător, de aceea și apar asemenea probleme.

T: Adică, în timpul vieții Prorocului, el nu întotdeauna a fost înțeles.
    
IM: El era înțeles de cei care aspirau către Dumnezeu. Iar acei care trăiau cu legile materiei, cei care râvneau la putere, doar foloseau Învățătura sa pentru ca să creeze, să zicem, direcțiile lor și anumite școli manipulative. Aceștia sunt persoanele care investesc puterea propriei atenții nu acolo unde trebuie și trăiesc conform legilor conștientului.

T: Igor Mihailovici, iată pentru a începe calea spirituală, de la, probabil, primul contact cu Dumnezeu și până la viața în Lumea Spirituală, sunt necesare anumite instrumente. Pentru cineva aceste instrumente sunt rugăciunea, tehnicile meditative. Și așa a fost în toate timpurile, de la antichitate la religiile moderne. În aceeași filosofie pot fi găsite foarte multe… La același Platon care căuta în Egipt ceva mistic…

IM: Însă el căuta nu calea spre Dumnezeu. El căuta mijloace de manipulare…

(Nota redactorului: în studiou s-a stins lumina)

IM: Da, iată, vedeți, au stins lumina. Sistemul întotdeauna este contra expunerii adevărului, ceva se întreprinde.  Iată aceasta, în principiu, este toată magia din partea lui... Deci ne-am oprit anume la Platon, Platon căuta nu calea către Dumnezeu, el căuta mijloace de manipulare, magie, nimic mai mult.

T: Iar acei oameni care, într-adevăr, caută calea spre Dumnezeu? Revin iarăși la aceea că în fiecare religie se propun instrumente proprii: meditații, rugăciuni…

IM: Însă aceasta se datorează faptului că, iarăși, erau tradițiile, în dependență la cine ce era acceptabil. Undeva folosesc mai mult practicile meditative, altundeva practicile rugăciunii. Însă, ca atare, toți se străduiesc să cunoască anume percepția prin simțire. Iată stările de rugăciune, noi deja am menționat în una din emisiuni că rugăciunea lui Iisus este atingerea percepției prin simțire.

De asemenea, există mantrele. Aceasta, în principiu, este aceeași rugăciune unde vreme îndelungată sunt repetate unele și aceleași cuvinte pentru ca să trezească, la început asociativ, iar ulterior și realmente, adevărata simțire profundă. La fel și unele meditații sunt îndreptate spre perceperea modului de organizare a propriului conștient. După care urmau practicile spirituale pentru cunoașterea căii înseși sau a percepției prin simțire. Toată aceasta se numește cale spirituală, iată anume calea spirituală, adică atunci când omul tinde… Diferența dintre aceste instrumente este mare, în principiu, însă esența, spre ce sunt ele direcționate în genere, este una. Deși, dacă ne referim la școlile mai vechi, totul era simplu.

____________

VIDEO TEXT

De la inevitabil mort la veșnic Viu
___________


IM: Ce duce către Dumnezeu?  Firește, calea către Dumnezeu este prin practica spirituală. Însă, iarăși, ce poate fi numită practică spirituală? Păi, totul: și antrenamentul autogen poate fi numit practică spirituală, și meditația, și rugăciunea – aceasta este practica spirituală, este lucrul asupra ta în cunoașterea Lumii Spirituale.

Unii oameni progresează foarte ușor și rapid. Adică, ei sunt capabili să perceapă însăși esența acestui proces și foarte repede trec la percepția prin simțire. Însă aceasta este… să zicem, un pic complicat. Adică, dacă luăm un colectiv, atunci este unul dintr-o mie, în cel mai bun caz. Iar restul, dacă ei tind, dacă au asemenea necesitate, vor trebui să parcurgă o cale mai lungă care este testată de-a lungul mileniilor, aceasta este antrenamentul autogen, practica meditativă. Însă abordarea trebuie să fie serioasă, ca față de un instrument. Iar ulterior deja vor fi și practicile spirituale. Aceasta nu este o cale atât de dificilă și nu ia prea mult timp, dacă lucrezi sârguincios și, într-adevăr, tinzi spre aceasta. Însă mai este o mică problemă în faptul că oamenii nu vor să o facă. Conștientul le încurcă. Ei nu vor face nici chiar antrenamentul autogen calitativ, însă vor vorbi și vor dori.  


_____________

VIDEO TEXT


De la inevitabil mort la veșnic Viu
_____________


IM: Noi am vorbit despre etapizare pentru persoana care simte nevoia lăuntrică, însă nu poate face față conștientului său și altele de felul acesta. Ce este necesar? Din cele mai vechi timpuri exista o formulă bine dezvoltată, dacă e să ne exprimăm într-un limbaj contemporan este: antrenamentul autogen, meditația, practica spirituală. Odinioară antrenamentul autogen era numit altfel. El includea multe și de toate născocite de oameni. Însă datorită lui Schultz care a înlăturat toată filosofia fantezistă, toată metafizica care mai înainte era atribuită banalului antrenament autogen… El a eliminat toate acestea și a derivat o formulă simplă de autosugestie, doar atât, altfel spus, lucrul asupra propriului corp prin intermediul conștientului. Însă acesta a fost doar primul pas fundamental.

A doua etapă este practica meditativă. Este atunci când are loc lucrul cu propriul conștient, cu ajutorul acestuia se studiază și conștientul și tehnicile mai complicate de antrenament autogen (este anume lucrul cu chakrele și cu toate celelalte). La ce se reduceau aceste practici? Este un antrenament autogen mai desăvârșit, dar nimic mai mult. În autotraining are loc lucrul asupra corpului cu ajutorul conștientului. Adică, omul învață să investească corect puterea atenției sale, să redirecționeze corect atenția proprie, concentrând-o pe o anumită zonă a corpului său.  Și, astfel, el înlătura sau sista fluxul de gânduri în mintea sa. Adică, el alegea doar ceea ce îi era necesar.

Ulterior, în practica meditativă este mai mult lucrul conștientului cu propriul conștient. Adică, omul își învăța conștientul să se disciplineze. Și, firește, lucrul cu corpul la primele etape. Practic, este același autotraining, doar că se adăugau simțurile și perceperile fluxurilor de energii, lucrul chakrelor etc. În ansamblu, acesta este autotraining. Respectiv, nu este nimic altceva decât practică meditativă.

Practica spirituală este o practică pur spirituală, conștientul aici nu are nimic de-a face, este percepție prin simțire. Este ceva tranzitoriu… starea modificată a conștientului.  Ce sunt stările modificate ale conștientului? Sunt forme ale conștientului. Este același conștient, însă cu percepție schimbată. Doar că aceasta nu este libertatea Personalității.

T: Adică, starea modificată a conștientului este doar schimbarea frecvenței, de exemplu…

IM: ... Antrenamentul autogen, meditația, hipnoza și diferite chestiuni. Adică toate acestea sunt instrumente ale conștientului și nimic mai mult. Practica spirituală, pentru înțelegere, este în afara limitelor posibilităților conștientului.

Dacă e să vorbim în termenii fizicii, conștientul nostru funcționează activ în tridimensionalitate. El se poate extinde până la nivelul dimensiunii a șasea. Mai sus nu poate funcționa. Toată magia superioară are loc anume la nivelul dimensiunii a șasea, când cu ajutorul conștientului, prin sugestii, prin utilizarea forțelor suplimentare omul poate influența asupra acestei lumi sau asupra altor oameni. Nu este secret, a fost așa din timpuri imemoriale. Însă nu poate acționa mai sus de dimensiunea a șasea, fiindcă acolo deja începe influența Lumii Spirituale.

Practica spirituală nu este deconectarea conștientului. Dacă vei dezactiva conștientul vei înceta să percepi lumea tridimensională. Fără conștient tu niciodată nu o vei percepe. Conștientul este mijlocitor între Personalitate și această lume. Datorită conștientului tu comunici, vezi, simți, te întristezi sau te bucuri de această lume – tu trăiești sau exiști în ea, să spunem așa, fiecare alege pentru sine diferit. Însă conștientul este un instrument necesar pentru comunicare în tridimensionalitate. De aceea practica spirituală nu este dezactivarea conștientului, aceasta este ieșirea Personalității în afara acelor limite în care poate funcționa conștientul.


_____________

VIDEO TEXT


Practica spirituală este ieșirea Personalității în afara acelor limite în care poate funcționa conștientul.

_____________


IM: Și a treia etapă este numai și numai practică spirituală, când omul deja conștientizează că el este Personalitate.  Și iată când omul deja însușea aceasta, el începea, într-un final, să înțeleagă că el este Personalitate, că devine cel care poate conduce propriul conștient, care poate alege gândurile ce-i sunt propuse: pe unele să le înlăture, pe altele să le perceapă. Procesul devenea manevrabil și atunci apărea percepția prin simțire, adică înțelegea că el este cel cine este. Și deja redirecționa puterea propriei atenții anume spre percepția prin simțire a Lumii Spirituale în interiorul său. Nu e vorba de o căutare undeva în exterior, ci anume lăuntrică. Într-un final aceasta ducea, firește, spre descoperirea, cum spuneau înainte, marilor taine. Însă cine spunea? Conștientul le spunea oamenilor că:”Nu poți percepe pentru că e o mare taină… fără învățător sau fără altcineva. Trebuie să practici meditațiile douăzeci de ani și abia după aceasta să treci la practica spirituală”.

În realitate totul este simplu. Dar, iarăși, conștientizarea faptului că omul este Personalitate și că nu este conștient, ci este doar, după cum deja am analizat, spectator în teatrul umbrelor, are loc treptat. La unii foarte repede, însă aceștia sunt foarte puțini. Însă, în fond, aceasta are loc încet și etapizat, iar oamenii deseori sunt confuzi. Conștientul  deseori îi împiedică, le zice:”Nu, nu este așa… Nu-ți va reuși”.  Oamenii din obișnuință încep să asculte și nu le reușește nimic. Iar cei care, într-adevăr, tind spre Dumnezeu, care într-adevăr tind că cunoască, ei pătrund în esență ușor și rapid.   

T: Adică omul însușește practica spirituală deja cu ajutorul simțirilor profunde…

IM: Practica spirituală se exercită prin simțirile profunde, însă ea nu se exercită cu ajutorul conștientului. Scepticii și amatorii de căutat confirmări, adică cei ce nu doresc înșiși să cunoască, ci caută confirmări prin întrebări de tipul:”Dar cine a vorbit despre asta?”, asemenea cetățeni pot liber răsfoi istoria acelorași stareți duhovnicești, oameni care au ajuns, și vor vedea cum aceștia descriau propria experiență în cunoașterea Lumii Spirituale. Ce este necesar în timpul exercitării rugăciunii sau meditației? De înlăturat orice gând, orice emoție: fie ea bună sau rea. Adică tot ce vine de la minte se respinge și cunoști Lumea Spirituală doar cu simțirile. Nu contează cine și ce povestește, aceasta este singura cale, or, conștientul nu poate percepe Lumea Spirituală. Este precum focul și apa, păi, este evident că sunt incompatibile.

Și această cale au parcurs-o foarte mulți. Însă conștientul unor spectatori poate acum să se indigneze:”Ce stau ei și povestesc etc.  Sfinții părinți niciodată n-au făcut antrenamente autogene, n-au meditat. Ei se rugau și cunoșteau”. Sigur, cunoșteau. Însă dacă vom exclude tot fastul atunci ce va rămâne? Rămâne mantra. Bine, rugăciunea, mantra este repetarea aceluiași lucru cu scopul de a atinge starea de rugăciune. Această stare de rugăciune și este starea de percepție prin simțire. Și ulterior, dezvoltând aceasta treptat, ei percepeau anume Lumea Spirituală. Însă eu i-aș întreba pe cei care se contrează cu noi dincolo de ecran:”Câți sfinți părinți, realmente au atins asta?”  Foarte puțini. Iar dintre cei care au scris despre asta (luăm, deschidem scriptura și ne uităm la cuvântul omenesc, fie acesta chiar descris în semne), se vede ușor cine și ce a atins și cine de la cine a copiat cu scopul de a obține însemnătate. Însă, iarăși, de ce se întâmplă aceasta? Imitarea, dorința de a părea, dar nu de a fi și tot așa.  

Însă, în realitate, toate religiile sunt unite. Dumnezeu este unul și toți trec prin aceasta. Este imposibil să ajungi la Dumnezeu pe o altă cale decât doar prin sine, respingând conștientul și pătrunzându-l pe Dumnezeu.

Oricare, chiar și cel mai mărunt gând în timpul rugăciunii, anulează toată rugăciunea. Oare nu este așa? Așa este. Cine nu a vorbit despre aceasta? Doar acel care nu înțelege faptul, care sporovăia din minte. Cu inima trebuie să bați la ușă. Însă, iarăși, ce fel de expresie este ”cu inima să bați la ușă”? Aceasta, doar, nu înseamnă… Inima este un organ. Iar exprimarea dată era doar o  metaforă. Aceasta anume era spus despre percepția prin simțire, deoarece inimii, ca organ, i se atribuia sens de dragoste, simțiri și altele de acest fel. Iar Dumnezeu este fericire, Dumnezeu este Dragoste. Lumea Spirituală este mai întâi de toate…Cel care a înțeles din emisiunea precedentă, acela știe ce este aceasta. Iar ceilalți trebuie să se lupte cu rațiunea, efectiv, este inutil să le povestești pentru că nu vom găsi cuvinte, nu pentru că ei sunt incapabili să perceapă aceasta, să nu le fie cu supărare. Oricum aș descrie aceasta, totuna va fi o repetare a acelorași cuvinte, totul se va reduce la banal: dragoste, fericire, nemărginire, păi… toate sunt cuvinte care îngustează realitatea.

T:  Adică, dialogul omului, Personalității cu Dumnezeu are loc anume…

IM:  …prin percepția simțuală. Iar practica spirituală este un instrument. Rugăciunea, meditația nu este un instrument de comunicare, este un instrument de realizare a comuniunii. Este cheia, să spunem astfel, de la ușa după care se află Lumea Nemărginită. Doar e necesar să înveți a o utiliza, să o îndrepți în direcția corectă și să nu te lenevești să deschizi ușa. Însă și mai bine e să scoți ușa și să nu o închizi.

T:  Igor Mihailovici, pentru ca omul să-și dezvolte percepția prin simțire, el trebuie să înceapă cu antrenamentele autogene?

IM:  Omul poate începe cu ce dorește. Fiecare religie își are bazele ei, există experiența propriilor înțelepți. Însă dacă omul contemporan, cu adevărat dorește, și râvnește, atunci este mult mai ușor de utilizat aceste lucruri obișnuite, simple, care realmente vor ajuta omul să reușească să ajungă acolo unde își dorește în cel mai scurt timp.

T:  Igor Mihailovici, iată antrenamentul autogen… cum, totuși este corect să-l îndeplinești? Foarte des oamenii, relaxându-se, pronunță așa o afirmație:”Eu nu sunt corp. Eu nu sunt conștient. Eu sunt Personalitate. Eu controlez corpul și conștientul. Eu sunt duh.”

IM: Oamenii fac astfel de greșeli foarte des. De ce? Pentru că în psihologie este descris faptul că tu îți insufli că ”eu sunt curajos”, ”eu nu mă tem” … pe acest principiu și este bazat antrenamentul autogen, o banală autosugestie. Conștientul, într-adevăr, începe să lucreze în concordanță cu acest program. Însă, dacă persoana își va insufla că ”eu nu sunt conștient, eu sunt duh”,  conștientul se va adapta și-i va spune: ”Tu deja ești duh, tu nu mai ai nevoie de nimic, hai…tu deja ești sfânt sau înger, cum dorești, în dependență de religie, așa și te va numi. – Ce ai dorit? Să-l cunoști pe Dumnezeu? Iată… poftim imaginile Lui”. Și pe Dumnezeu îl va arăta… îl va desena în tridimensionalitate. Și omul va comunica cu acest Dumnezeu, cu cine vrei, cu sfinți cu barbă care vor veni la el, vor sta și vor discuta așa cum stăm noi și discutăm.  Iată așa va vedea și va spune:”Iată aceasta este meditație! Aceasta este super! Iată asta e serios!” Sau ”Iată acesta-i autotraining!” Duh trebuie să devii, nu să vorbești întruna despre asta.


__________

VIDEO TEXT


Duh trebuie să devii, nu să vorbești întruna despre asta.
_________

 

IM: Duh trebuie să devii, nu să vorbești întruna despre asta. Nu trebuie să-ți convingi conștientul cu ajutorul propriului conștient, să te persuadezi pe tine însuți, utilizându-ți, iarăși, propriul conștient și directivele acestuia, fiindcă acestea anume și sunt directivele conștientului asupra Personalității. Îți amintești, noi am discutat despre ”artiști” și ”spectator”? Iată, când Personalitatea este spectator, iar artiștii reprezintă anume conștientul. Ei se divizează și povestesc… narează unul altuia:”Tu ești duh, tu ești duh! Tu deja ai pătruns totul. Uite ce frumos.”  Imediat se transformă, aidoma unui demon, în oricare sfânt sau în altcineva, în cine dorești. Însă despre ce vorbeau adevărații sfinți părinți? Despre aceea că oricine ar apărea în fața ta în chip… de om, alungă-l pentru că este demon. Și mulți se nedumereau:”Cum asta?! Doar e… păcat, aceasta… anume ție și ți-a apărut…” Niciodată nimeni nu va apărea în tridimensionalitate. În tridimensionalitate sunt oameni și demoni.


_____________

 

VIDEOUL nr. 4


IM: Noi deja am discutat despre  ”actorii” din scenă, imaginile pe care aceștia le arată. Pentru ce? Pentru că provocând în tine o emoție puternică, tu îi acorzi atenție acesteia. Și cu cât mai sclipitoare este imaginea, cu atât mai multă atenție se investește. Iar aceasta este finanțare pentru ”actori”.
Noi am povestit deja despre aceasta, totul e simplu. Iar aici sunt unii și aceeași ”actori”, care… un nene voinic și zdravăn imită, mă scuzi, un oarecare fir subțire de iarbă. Dar el îl imită și îți impune aceasta. Însă tu vezi că e o neconcordanță. Iată așa și Personalitatea simte neconcordanța și aceste substituții. Și ea dorește și tinde, la fel cum tu ai tinde să te duci în curte să vezi același fir de iarbă, ci nu nenele zdravăn care o improvizează, corect?  Personalitatea, doar, se află într-un întuneric profund până când capătă ”vedere spirituală, auz spiritual” (este așa o expresie, este bună), când ea vede realitatea. Iar până când ea nu posedă aceasta, ea ca un copilaș, se află în sală și ascultă tot ce-i povestesc. Doar atât.  

În afara acestui teatru al absurdului există o lume imensă. Unicul din acest teatru, care poate să contacteze cu Lumea Spirituală ești tu, ca spectator, adică ca Personalitate. Când Personalitatea iese după ușă, ca spectator, ea își pierde ”artiștii”. Pentru ce-i trebuiesc clovnii când există Ceva Adevărat? De ce să privești la iluzie când există realitatea? De ce să te agăți de efemer, când există Veșnicia? 

  
Rating: 5 / 5 from 4




Recommended Book

AllatRa Book download